Anchetatorii care cercetează dosarul deschis după furtul din maternitatea din Bacău a unui bebeluș au probe că mama ar fi cerut 5.000 de lei de la femeia care a luat copilul din spital, au declarat surse pentru Antena 3 CNN.
Înțelegerea între cele două femei ar fi avut loc în ianuarie 2025.
Tânăra de 19 ani era însărcinată în cinci luni cu gemeni și s-a înțeles cu cealaltă femeie să-i dea 5.000 de lei pentru unul dintre copii.
În 22 aprilie, cele două s-au văzut la autogara Bacău și mama a primit 3.000 de lei.
În 27 aprilie, femeia a mers de la hotelul Dumbrava (unde era cazată) la Maternitatea din Bacău, a urcat pe secția de Neonatologie îmbrăcată cu halat și pijamale, așa cum a fost învățată de mama copiilor.
Ulterior, a pătruns în salonul numărul 2, unde se află bebeluşul (unul din gemeni, născut în 23 aprilie) şi l-a luat. L-a băgat într-o plasă de hârtie, după care a ieșit din spital prin același loc pe unde venise, potrivit surselor citate.
De acolo a mers pe jos înapoi la hotelul Dumbrava, și-a luat de acolo celelalte lucruri şi apoi a luat un taxi spre domiciliul său din cartierul Şerbăneşti.
Aici, le-a spus rudelor că tocmai a ieşit din spital şi a născut un băiețel. Femeia a fost filmată de camerele de supraveghere amplasate atât în exteriorul cât şi în interiorul Secției de Neonatologie din cadrul Spitalului Judeţean Bacău.
La percheziții, au fost ridicate obiectele de îmbrăcăminte cu care a fost îmbrăcată atunci când a comis fapta, respectiv halatul, pijamalele şi papucii, aşa cum a fost surprinsă de camerele de supraveghere.
La audieri, în calitate de suspectă, ea a recunoscut comiterea faptei.
Acum, e cercetată pentru lipsire de libertate în mod ilegal și a fost reținută pentru 24 ore, fiind dusă în arestul IPJ Bacău.
În cauză sunt continuate cercetările sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă judecătoria Bacău.