Plenul Parlamentului a adoptat, miercuri seara, bugetul de stat pe anul 2025, cu 254 de voturi pentru, după dezbaterile asupra articolelor şi anexelor proiectului legii.
192 de deputați și senatori au votat împotriva Legii bugetului de stat pe anul 2025.
Dezbaterile din plenul reunit au durat aproximativ şapte ore, iar discuţiile din comisii mai mult de 20 de ore, în cursul zilei de marţi şi în noaptea de marţi spre miercuri.
Faţă de forma Guvernului, în proiectul bugetului de stat au fost făcute, în comisiile de buget, aproximativ 60 de modificări, care au fost aprobate de plen. Acestea vizează modificări de formă, rectificări, dar şi unele alocări de sume suplimentare, cele la multe – 34 amendamente – la Secretariatul de Stat pentru Culte pentru personalul clerical şi renovări, reparaţii sau construcţii de biserici.
Printr-un amendament a fost eliminată alocarea sumei de 700.000 lei, prevăzută iniţial în bugetul Curţii Constituţionale, pentru decontarea medicamentelor angajaţilor instituţiei şi foştilor judecători ieşiţi la pensie.
Un alt amendament admis prevede alocarea sumei de 35.125.000 lei pentru realizarea lucrărilor de intervenţii la construcţiile şi instalaţiile clădirilor în care îşi desfăşoară activitatea Institutul Clinic Fundeni.
Proiectul de buget pe 2025 a fost aprobat pe 1 februarie de Guvern.
Bugetul este construit pe o creştere economică de 2,5% şi un deficit bugetar de 7% din PIB.
Senatorii şi deputaţii au adoptat și bugetul asigurărilor sociale de stat
Plenul Parlamentului a adoptat, miercuri seara, și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025, după finalizarea dezbaterilor asupra articolelor şi anexelor proiectului.
Au votat “pentru” 255 de senatori şi deputaţi, iar 192 au votat “împotrivă”.
Potrivit raportului Comisiilor de buget, proiectul de lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2025 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, sinteza bugetelor instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii, precum şi reglementări specifice exerciţiului bugetar al anului 2025.
La elaborarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi a bugetului pentru şomaj pe anul 2025 s-au avut în vedere: valoarea punctului de pensie de 2.032 de lei, creşterea câştigului salarial mediu brut în anul 2025 la 8.620 de lei, faţă de 8.118 lei estimat pentru 2024, scăderea numărului de şomeri înregistraţi, ajungându-se astfel la finele anului 2025 la 250.000 de persoane, de la 255.000 de persoane la finele anului 2024, scăderea ratei şomajului înregistrată, ajungând astfel la finele anului 2025 la 3,1% faţă de 3,2% la sfârşitul anului 2024.
Nu au fost adoptate amendamente nici la comisii, nici în plenul reunit al Parlamentului.