Multi sunt oamenii care au fost ajutati de Sfantul Efrem cel Nou sa treaca peste depresie sau peste sentimentele de intristare. Din acest motiv Sfantului Efrem cel Nou este cunoscut ca fiind “Izbavitorul celor cuprinsi de intristare si de depresie”.
Rugaciune catre Sfantul Efrem cel Nou a celui care se intristeaza ori se infricoseaza adeseori
Bunul Parinte Efrem, foarte adesea mintea mea este cuprinsa de intristare si mi se pare ca inima imi e ca o frunza batuta de vant, ce este cu totul nestatornica. Putina liniste pe care o am mi se spulbera la cea mai mica frica pe care o intampin si, putin cate putin, aceasta simtire se preschimba in spaima si panica. Aceasta cuprinzandu-ma, ma paralizeaza cu totul, iar sufletul meu se simte pierdut si al nimanui. Doar cuvintele de rugaciune mai domolesc intrucatva aceasta stare si imi ingaduie sa rasuflu in intunericul si spaima ce ma cuprind. Ajuta-mi si mie cu grabire, Sfinte Parinte Efrem, caci nu stiu ce sa mai fac si la cine sa mai merg. Tu intelegi mai bine ca oricine starea in care ma aflu, pentru ca tie ti-a fost inmiit mai greu atunci cand te batjocoreau, te schingiuau si te ucideau acei oameni cu inimi pagane. Pune si in inima mea o picaturi din rabdarea si taria ta muceniceasca si astfel, tamaduieste-ma si intremeaza sufletul meu cel zdrobit de patimirea fricii si a mahnirii. Deschide-mi si mie cale senina, spre a implini in viata mea invatatura Evangheliei, si ma izbaveste de toata slabiciunea si nestatornicia mintii si a inimii. Ajuta-ma sa inteleg din viata si patimirile tale care este puterea poruncilor Domnului Hristos, ca si eu, implinindu-le dupa putere, sa dobandesc macar si putin dintru dragostea si intelepciunea ta nepieratoare. Pentru marea si nespusa ta bunatate, fii si mie prieten, dumnezeiescule Efrem, impreuna-calatorind cu mine in rastimpul vietuirii pamantesti, ca, povatuindu-ma si luminandu-ma in chip tainic, sa pot ajunge in Imparatia cea Vesnica, unde straluceste de-a pururi cu razele dragostei Preasfanta si de viata facatoarea Treime, Tatal, Fiul si Duhul Sfant.
Amin.
***
Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, la vreme de necaz şi de întristare
Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său. Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările. Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură. Luminează-mă cu lumina Fiului tău. Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea. Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea. Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică şi Fecioară. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău. Tristeţea m-a cuprins. Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare, nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică. O, nădejde şi apărarea tututror credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea!