Scriu și eu, precum mulți alți credincioși, pentru a da mărturie despre ajutorul nemăsurat acordat mie de Maica Domnului, Sfântul Nectarie și, nu în ultimul rând, de Sfântul Apostol Iuda Tadeu. Sunt medic și, din păcate, din cauza mândriei, repezelii și superficialității, am pus niște diagnostice greșite unor paciente (două la număr), implicit și tratamentul aplicat a fost greșit. Când am văzut urmările, am intrat într-o stare de disperare, mă simțeam într-o situație fără ieșire. Gândul că am făcut rău unor oameni nevinovați din cauza prostiei și mândriei nu-mi dădea pace. Nu puteam dormi nopțile din cauza stresului, aveam în cap gândurile cele mai negre, nu puteam să scap de sentimentul de vinovăție că, practic, am distrus viețile a două fete tinere, nu găseam nici o soluție în mintea mea tulbure și îmi imaginam cele mai negre scenarii. La toate acestea, s-a mai adăugat și faptul că soțul meu începuse să fie interesat, mai mult decât este cazul, de o colegă de serviciu… Au urmat certuri îngrozitoare, acuzații, nopți nedormite. Știam că sunt alte persoane în situații mult mai grave, mame cu copii bolnavi, oameni care nu au o pâine pe masă, boli grave etc., dar pentru mine, care sunt un om slab de înger și egoist, toate aceste probleme mi se păreau enorme. Mă gândeam că nu pot să mai trăiesc, nu mă simțeam în stare să îmi asum responsabilitatea pentru greșelile făcute, în plus, mă simțeam și respingătoare, nu mă puteam ridica la nivelul femeii de care soțul meu era interesat, care este mult mai tânără și foarte îngrijită. Am început să proferez tot felul de acuzații la adresa ei, femeia poate fiind nevinovată (sper ca Dumnezeu să mă ierte!).
Eram în pragul disperării, depresia pusese stăpânire pe mine, simțeam un gol imens în suflet, aveam o durere fizică în piept, care efectiv nu mă lăsa să respir. Dacă nu aș fi avut doi copii minunați și nevinovați și dacă nu îl aveam alături pe soțul meu, care, indiferent de cele întâmplate, încă mă iubea, nu cred că aș mai fi în viață astăzi. În disperarea mea fără ieșire, nu am mai avut decât rugăciunea. Am citit Bogorodicinaia, care m-a ajutat enorm și m-a liniștit sufletește, și am început a citi în fiecare zi rugăciunea Sfântului Apostol Iuda Tadeu, sfântul cazurilor imposibile. De asemenea, am citit Acatistul Sfântului Nectarie, mare făcător de minuni, de 40 de ori, în 3-4 zile. Citeam câteva ore pe zi, de câte ori aveam posibilitatea. Și ce credeți?! Problemele mele au început să se rezolve, Dumnezeu mi-a luminat mintea și am găsit soluții salvatoare. Una dintre paciente este mult mai bine, tratamentul este aproape finalizat, cealaltă, de asemenea, pare să fie mai bine și ne apropiem de finalul tratamentului. Și relația cu soțul meu s-a liniștit. Când mă gândesc prin ce am trecut, nu mă mai recunosc, nu știu ce a fost cu mine și cum ajunsesem în prăpastia deznădejdii. Mulțumesc Sfinților și bunului Dumnezeu că nu s-au scârbit de mine, putregaiul plin de păcate, și m-au ajutat. (.formula-as.ro)