Împărăteasa Îngerilor şi lumina Sfinţilor, ocrotitoarea celor prigoniţi şi limanul de scăpare al tuturor celor ce străbat marea ispitelor, Ceea Ce ai purtat pe mâinile Tale pe Focul Cel nemistuit, cu care ai aprins inimile cele ce ardeau de dorul Cuvântului, cu mâna Ta cea tare atinge-Te şi de ochii sufletului meu, cei orbiţi de păcate, ca să văd luminat cărarea laudelor Tale şi să strig cu umilinţă: Bucură-te, Maica Domnului, mâna nevăzută a milostivirii Preasfintei Treimi!
O, Preacurată Fecioară, Împărăteasa îngerilor şi Stăpâna lumii, acoperă cu cinstitul Tău omofor pe cei care Te cinstesc pe Tine şi înalţă la rugăciune mâinile Tale cele sfinte, ca să se sfinţească şi lucrul mâinilor noastre şi să aducem din inimi smerite cântarea de mulţumire: Aliluia !