Jumătate dintre români ar putea plăti facturi aproape duble la electricitate din primăvară când dispare plafonarea. Doar doi furnizori de energie electrică din cei 100 au oferte pentru perioada post plafonare. Cel mai mare operator, cu 3.000.000 de clienţi, o să vândă kilowattul cu 1,3 lei. Asta înseamnă facturi duble pentru cei cu un consum mic. Curtea Constituțională a desfiinţat ordonanţa prin care companiile din energie erau taxate iar banii mergeau în plafonare. Ministrul Energiei Sebastian Burduja a declarat luni la Antena 3 CNN că și după 1 aprilie 2025 consumatorii vulnerabili vor fi protejați, dar o analiză va fi făcută de la caz la caz.
“Dacă ne uităm la ofertele de pe piață, sunt oferte pe site-ul ANRE destul de competitive. Sunt oferte care se aplică și după 1 aprilie, consumatorii să se uite pe site-ul ANRE și să își caute un furnizor bun, deoarece doar așa se vor împinge prețurile în jos. Furnizorul se poate schimba foarte rapid, online.
Cei care azi plătesc aproape de plafonul maxim de 1,3 lei vor avea o reducere în facturi de 30 – 40% după 1 aprilie, iar asta îi va obliga pe toți furnizorii să tragă prețul în jos”, a declarat Burduja.
Consumatorii vulnerabili vor fi protejați în continuare, a dat asigurări ministrul Energiei.
“Guvernul va sprijini punctual aceste cazuri, pentru că între aceștia sunt și persoane cu venituri foarte mari care au apartamente de vacanță, cabane goale, aceste persoane nu trebuie să beneficieze de sprijin.
Plafonarea rezistă până în 1 aprilie 2025, decizia CCR nu vizează schema în sine, ci modul în care a fost finanțată. Finanțarea e la fel ca în alte state, toate au avut măsuri de protecție a clienților. În baza motivării CCR vom vedea ce măsuri se impun, nu ne putem permite să nu protejăm clientul final.
Până în ianuarie vom avea toată arhitectura post 1 aprilie definitivă, e timp ca furnizorii să își definitiveze ofertele”, a declarat Burduja.
Sunt oferte care se aplică și după 1 aprilie, a spus el.
Ministrul a precizat că decizia CCR vizează doar acele companii care au invocat în instanță un viciu de neconstituționalitate.