Te-ai întrebat cum ar arăta mormântul unui vampir? În Marea Britanie există un astfel de loc de veci despre care se presupune că aparține unui vampir care a murit de câteva secole. Dar cu toate astea, mormântul încă este înconjurat de lanțuri și beton.
Iată ce spune legenda despre acest loc de veci: Matthew Halsall avea 54 de ani atunci când a murit în Castletown, Isle of Man, în 1854. Așa cum se obișnuiește peste tot, oamenii care îl cunoșteau au venit la priveghiul lui și au băut un pahar în memoria sa. Cât au băut nu e clar, cert e că lucrurile au luat o întorsătură bizară.
În vreme ce toți erau la priveghi, au auzit un mormăit care venea din interiorul sicriului închis. Toți cei prezenți s-au grăbit să-l deschidă, crezând că omul ar putea să fie încă în viață.
Din păcate, el era mort de-a binelea. Următorul pas logic? Au presupus că e VAMPIR și i-au înfipt o țepușă în inimă, desigur!
După ce a fost îngropat, mormântul lui a fost acoperit de un strat gros de ciment. De parcă asta nu era de ajuns pentru a ține vampirul la distanță, l-au mai și înconjurat cu lanțuri, despre care localnicii credeau că opresc spiritele supranaturale.
Astăzi, oamenii de știință cred că ceea ce au auzit oamenii la priveghi a fost doar aer care a ieșit din corpul lui Halsall. Astăzi acesta este scos la morgă printr-un procedeu special, poate acesta este și motivul pentru care zvonurile despre existența vampirilor au cam dispărut…
Iată cum arată locul de veci: