Premierul României a vorbit despre impozitarea pensiilor sub 3.000 de lei. Marcel Ciolacu a precizat că s-a întâlnit cu Marcel Boloş, ministrul Finanțelor, și că încă se sfătuiește cu Lia Olguța Vasilescu, primăriţa oraşului Craiova, pe astfel de subiecte.
„Da, pentru că a fost trecut acel prag de aproximativ 800.000 de persoane. Şi am vorbit şi cu doamna ministru (n.r. – ministra Muncii, Simona Bucura-Oprescu), am avut întâlnire şi cu ministrul Finanţelor (n.r. – Marcel Boloş).
Nu vă ascund că mă sfătuiesc, în continuare, în acest domeniu cu doamna primar Lia Olguţa Vasilescu (n.r. – fostă ministră Muncii), fiindcă avem cu toţii de învăţat, nu le ştim pe toate. Ori dădeam o derogare pentru cei 800.000, dar creşterea nu era nu uniformă, puteai să spui că au crescut pensiile cu 300 – 400 de lei, vorbesc nominal, nu procentual, dar au fost creşteri şi mai mari.
Şi atunci mi se pare corectă această abordare – creşterea pragului până la 3.000 de lei la impozitare”, a declarat Marcel Ciolacu, citat de Adevărul.
Premierul a mai adăugat că măsura va fi aprobată printr-o ordonanță de urgență, dat fiind că este vacanță parlamentară, iar procedura durează foarte mult, şi că impactul financiar va fi în jur de 800 de milioane de lei.
Legat de recalcularea pensiilor, Marcel Ciolacu a declarat că vor fi analizate imperfecțiunile noii legi: „Nicio pensie nu scade. Haideți să vedem exact unde sunt imperfecțiunile legii, asta am dat.
Până atunci se va trimite pe fiecare categorie socio-profesională o scrisoare din partea Ministerului Muncii, se lucrează la ea și pe urmă trebuie să modificăm. Dar suntem într-o zonă, din punctul meu de vedere, relaxată, pentru că nimeni nu a pierdut niciun ban”.