Oricând un poștaș ajungea la casa familiei Watkins, putea conta pe un salut călduros de la fiul lor. Ei îi dăduseră băiatului chiar și o poreclă: Matthew Poștașul, asta doar pentru că cel mai mare vis al copilului era să devină el însuși poștaș.
Dar într-o zi poștașul care le aducea de obicei corespondența a observat că Matthew dispăruse. Nu doar pentru o zi sau două, ci de opt luni de zile! Atunci când poștașul s-a interesat, a aflat ceva îngrozitor: Matthew fusese diagnosticat cu leucemie.
Toți lucrătorii de la poșta locală au știut că trebuie să facă ceva pentru el.
După ce băiatul a revenit acasă de la spital, ei au decis să îi facă o supriză de proporții. O întreagă armată de camioane poștale, în total 20 de vehicule, au sosit la ușa lui. Adolescentul, care purtase o uniformă de poștaș în tot timpul cât fusese la spital, a fost emoționat până la lacrimi de gestul lor!
Și asta nu a fost tot, Matt a mai primit și tot felul de daruri: o altă uniformă de poștaș, ba chiar și o geantă specifică acestei meserii… Deși unii ar putea crede că e cam stupid, pentru familia băiatului a fost un vis îndeplinit pentru fiul lor, ceva care i-a dat putere să meargă mai departe.
Această întâmplare ne arată că deși obișnuim să vedem foarte des eroi la televizor, cei din viața reală nu au nevoie de puteri magice!