Elevii din România pot călători, în premieră, prin Univers. Nu cu o navetă spațială, ci prin intermediul unui planetariu digital de ultimă generație, care îi ajută să descopere tainele planetelor și stelelor. Planetariul Nordic Elite School, inaugurat de o școală privată din Capitală, conferă un realism uimitor și o experiență educativă pe măsura Universului.
Planetariul digital folosește tehnică de ultimă generație, are un soft performant și este conectat la baza de date a NASA, unde are acces la misiunile spațiale.
”Nu este vorba despre o jucărie, nu este vorba despre un lucru ușor de folosit, dar în același timp este vorba despre un loc în care știința se întâlnește cu relaxarea, cu voia bună, cu starea de bine și în același timp este un loc în care cei care își doresc pot să facă performanță”, spune Gabriela Gurău, coordonatorul proiectului.
Specialiștii in astronomie, prezenți la inaugurarea planetariului, au ținut sa sublinieze cât de importanta este pentru copiii o asemenea experiență educativa.