Românii vor avea o nouă minivacanţă, după cea de 1 mai şi Paşte, în care se pot bucura de câteva zile petrecute la mare sau la munte.
Este vorba de angajații din sectorul public se bucură de o nouă minivacanță. Statul le oferă încă o perioadă de odihnă în luna iunie.
Românii angajați în sectorul public se pot bucura de o zi liberă în plus, de sărbătoarea Rusaliilor.
Ziua marchează coborârea Sfântului Duh asupra apostolilor lui Iisus și este considerată o sărbătoare mare, care are loc la 50 de zile după Paște.
În 2024, ziua de Rusalii va fi celebrată duminică, 23 iunie, iar ziua următoare, luni, 24 iunie, va fi liberă pentru bugetari. De asemenea, şi 22 iunie, sâmbăta, este liberă.
Se formează o minivacanţă de trei zile care este binevenită pentru angajații care aleg să își petreacă timpul cu familia, cu prietenii sau să se relaxeze în stațiunile din România.
Majoritatea unităților de cazare din țară pregătesc deja oferte pentru această perioadă, pentru a atrage cât mai mulți turiști.
Ce zile libere mai au românii în 2024
1 iunie – Ziua Copilului (sâmbătă)
23 iunie – Rusalii (duminică)
24 iunie – A două zi de Rusalii (luni)
15 august – Adormirea Maicii Domnului (joi)
16 august (zi liberă stabilită de Guvern numai pentru anul 2024)
30 noiembrie – Sfântul Andrei (sâmbătă)
1 decembrie – Ziua Națională a României (duminică)
25 decembrie – prima de Crăciun (miercuri)
26 decembrie – a doua zi de Crăciun (joi)
27 decembrie (zi liberă stabilită de Guvern numai pentru anul 2024).