Prețul carburanților în România, 16 aprilie 2024. Benzina se scumpeşte, iar preţul motorinei stagnează.
Cea mai ieftină benzină standard costă marţi 7,28 lei, faţă de 7,23 lei cât era luni, şi se găseşte la o staţie Lukoil din Bucureşti, Str. Coralilor, sector 1.
La restul stațiilor din Bucureşti, benzina standard se găsește la prețuri între 7,29 şi 7,47 lei, de asemenea, în creştere.
Pentru benzina premium, prețurile variază de la 7,82 lei la 8,12 lei, tot în creştere.
Prețul minim pentru motorină standard, în București, stagnează de aproape o săptămână la 7,47 lei litrul și se găsește la o stație Socar din București, Str. Vasile Lascăr, nr. 141A.
Preţul maxim ajunge la 7,63 lei litrul, mai scump faţă de sfârşitul săptămânii trecute.
Prețul pentru motorină premium este între 7,84 lei litrul şi 8,15 lei, de asemenea în creştere faţă de zilele precedente.
Anul trecut, preţul unui litru de benzină standard trecuse de 8 lei, în timp ce motorina standard depăşea 9 lei pe litru.
De ce cresc sau scad prețurile pentru benzină sau motorină la pompă
Prețurile carburanților în stațiile de alimentare au o evoluție similară cu cea a cotațiilor internaționale Platts pentru benzină și motorină, dar cu o diferența de câteva zile, a constatat Consiliul Concurenței în urma unui studiu care reanalizează modul în care modificările cotațiilor care se transmit în prețurile la pompă.
Cotația Platts este un preț de referință internațional pe piața benzinei sau motorinei și reprezintă o valoare reflectată de cererea, oferta și tranzacțiile realizate între traderi pe piața angro a combustibililor. Cotațiile Platts nu sunt date publice, iar pe termen lung tind să urmeze același trend cu prețurile barilului de petrol.
Așadar, atunci când cotațiile internaționale Platts la benzină și motorină cresc, se majorează și prețul la pompă al carburanților în România, iar când cotațiile scad, se diminuează prețul acestora în stațiile de alimentare.
Cea mai mare parte a ajustării prețurilor la pompă se produce în interval de o săptămână, atât la creșterea, cât și la scăderea cotației internaționale de referință Platts.