Majoritatea gospodinelor fac o mare greșeală în momentul în care prepară piureul de post, motiv pentru care rezultatul nu este cel așteptat.
În perioada postului, multe gospodine se feresc să prepare piure de cartofi, temându-se că nu va ieși la fel de bun precum cel care conține lapte sau unt.
Totuși, este bine de știut că acest preparat poate fi foarte gustos și în varianta de post, în ciuda lipsei ingredientelor de origine animală.
Mai mult, pentru că nu conține lapte sau unt, piureul de post este mai ușor și nu va provoca niciun disconfort după ce ne ridicăm de la masă.
Din acest motiv, merită să preparăm această variantă și în afara perioadei de post, mai ales că rezultatul este unul senzațional.
Dacă sunt respectați anumiți pași, piureul de post va fi la fel de gustos, pufos și cremos precum cel clasic.
Astfel, o greșeală pe care o fac majoritatea gospodinelor este să arunce apa în care au fiert cartofii.
Această apă poate ține cu succes locul laptelui, fiind nevoie să fie adăugată o cantitate foarte mică, până se obține textura dorită, fără cocoloașe, timp în care se amestecă energic.
De asemenea, în loc de unt, se pot adăuga câteva linguri de ulei de măsline, în funcție de cantitatea de cartofi.
Uleiul de măsline va da un gust plăcut și va face compoziția cremoasă și pufoasă.