Ridichile au fost vedetele sezonului la Băleni, în judeţul Dâmboviţa. Recolta de primăvară a legumicultorilor români are mare căutare, iar marfa de calitate este apreciată de cumpărătorii din Ucraina, care oferă chiar şi un preţ dublu faţă de valorificarea din pieţele locale, relatează adevarul.ro.
Primăvara aduce o explozie de culoare şi prospeţime în pieţe. Producătorii agricoli locali îşi etalează cu mândrie legumele şi verdeţurile de sezon. Doamna Magdalena şi soţul său Marcel din Băleni, judeţul Argeş, lucrează de dimineaţă până seara în serele de 2.000 de mp. Şi dacă ar fi avut recolte şi mai mari pe toate le-ar fi vândut vecinilor ucraineni, povestesc agricultorii. Cultura care a avut mare trecere la vecinii ucrainieni a fost cea de ridichi, pe care producătorii o valorifică, deja, pentru al doilea an consecutiv către ţara vecină. Samsarii de acolo au plecat cu zeci de tone de legume de la noi.
„Au venit ucrainenii să cumpere de la noi şi au luat cam tot ce aveam. Le-am dat ridichi. Au vrut cantităţi mari, 10 tone, 20 de tone, dar unde? Nu avem atât de multe. Au luat din sat, s-a dus la depozit aici, că e un depozit şi au făcut cantităţile necesare. Au plecat cu câteva zeci de tone. Dar din cauza războiului nu mai au produse. Ne-au plătit 5,80 lei pe kilogram”, a spus Magda Cristian, agricultoare din Băleni, pentru „Adevărul”.
Primele roşii româneşti, 50 de lei/kg pe tarabe
Mare parte din recolta de ridichi a luat drumul Ucrainei, dar ridichile de Băleni au ajuns şi în piaţa din Băicoi, la un preţ mai mic, însă. Agricultorii fac faţă cu greu muncilor agricole în această perioada, iar cea mai mare problemă este lipsa forţei de muncă.
În solariile din Băleni se pregătesc acum roşiile. În ţară au ajuns roşii româneşti la tarabe, dar preţul este ameţitor: 50 de lei/kg.
„Roşiile au ajuns la 50 de lei kilogramul. Asta e tot ce am văzut. Au venit la Izbiceni şi le vindeau cu 50 de lei kilogramul. Sunt roşii româneşti. Acum ne ocupăm de roşii, avem grijă de răsaduri. Am plantat roşiile, fasolea şi avem răsaduri de vândut. Răsadurile le dăm cu 3 lei la piaţă şi cu 2 lei dacă le dăm de acasă”, mai spune doamna Magda. Ucrainienii au venit şi anul trecut după ridichi, ceapă, salată. „La noi le convine că aici este mai ieftin decât în alte ţări. Vă daţi seama că le iau şi le vând apoi în alte părţi, mai scump”, adaugă dâmboviţeanca.
În Băleni sunt zeci de ferme de familie care produc legume şi vând în pieţe sau aprovizionează depozitele. Zilnic pleacă din Băleni în jur de 5 tiruri de legume în afara sezonului şi în jur de 15 tiruri în sezon. Un tir are 24 de tone! Amenajarea unui hectar de solarii, după normele moderne, costă în jurul a 120.000 de euro, cu toate instalaţiile aferente: irigare, iluminare, încălzire, fertilizare, polenizare. În bazinul legumicol din Băleni sunt 200 de hectare de solarii şi 1.500 de hectare de teren cultivat.