Pensiilor tuturor seniorilor au crescut de la 1 ianuarie 2024. Însă nu se va întâmpla același lucru de la 1 septembrie. Și asta deoarece doar o parte din pensionari vor primi majorări după recalculare.
Deși pensionarii așteaptă cu sufletul la gură creșterea pensiilor după recalculare, o parte din ei nu vor primi niciun ban în plus în urma acestui proces.
Veștile nu sunt însă chiar atât de rele. Și asta deoarece, chiar dacă veniturile ar trebui să scadă în urma recalculării, se va menține cuantumul cel mai avantajos pentru persoana în cauză.
”Pentru recalculare, există un articol clar în lege că atunci când, în urma recalculării unei pensii, iese un punctaj mai mic, se păstrează cuantumul în plată”, anunța Marius Budăi, în urmă cu câteva săptămâni, la Antena 3 CNN.
Din nefericire pentru aceștia, pensiile nu vor scădea, dar nici nu vor primi vreun ban în plus.
Românii care vor primi mai mulți bani
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a explicat însă care sunt românii pentru care veniturile vor crește mai mult.
”Eu aș vrea să nuanțez. Trebuie să ținem cont de faptul că dosarul de pensie al fiecărui pensionar este unic. Și că noua lege a pensiilor din sistemul public prevede o formulă care are doi parametri. Totalul punctelor acumulate, care este format din totalul punctelor contributive, totalul punctelor necontributive și punctelor de stabilitate.
Punctele contributive sunt reprezentate de toate veniturile purtătoare de contribuții de asigurări sociale. Punctele pentru perioadele asimilate se referă la perioadele de studii pentru care se oferă 0,25 puncte pe an, plus perioadele de armată, respectiv, dacă a fost cazul, probabil în cazul puținilor pensionari, de prizonierat sau detenție politică, iar punctele de stabilitate sunt puncte prin care, pe lângă contributivitate, răsplătim munca și rămânerea în activitate astfel încât pensionarii cu un stagiu de cotizare mai îndelungat vor avea o pensie mai bună.
Această diferență se vede în special în cazul celor care sunt în indemnizația minimă socială, fiindcă astăzi avem în România aproximativ 1.200.000 de pensionari din cei 4.700.000 de pensionari care sunt în indemnizația minimă socială.
Aceștia au beneficiat deja de o creștere datorită majorării de la 1 ianuarie cu 13,8% de la 1.125 de lei la 1.281 de lei. Ei bine, în cazul celor în indemnizația minimă socială, care au stagii de cotizare peste 25 de ani, datorită punctelor de stabilitate, nu vor mai fi otova cu toții, ca într-un sac, la același nivel, și cei care au lucrat de exemplu, 35-38 de ani pe salariul minim pe economie, nu vor mai primi același venit ca pensionarul care a lucrat 15 ani stagiul minim de cotizare, are pensie limită de vârstă și care primește tot indemnizația minimă socială.
Datorită punctelor de stabilitate, cei care au muncit mai mult vor primi mai mult”, a explicat Simona Bucura Oprescu la Realitatea PLUS.
Informația a fost confirmată și de șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu.
”E posibil ca o pensie să rămână pe loc un an”
”E posibil ca o pensie să rămână pe loc un an pentru că au beneficiat de niște avantaje în decursul pensionării şi apoi să ajungă toate la același nivel.
Cei care au beneficiat de un indice de corecţie mare vor avea creşteri mai mici, cei care nu au beneficiat de indice de corecţie vor beneficia de creşteri mai mari. Contează foarte mult care a fost nivelul contribuţiilor, istoricul profesional.
Să eliminăm inechităţile din sistem unde aveam 2 pensionari cu acelaşi număr de puncte şi pensii diferite şi atunci trebuie să-l aducem la același numitor”, a spus Daniel Baciu, potrivit Observator.