Parchetul European face percheziții la AFDJ și ANR într-o anchetă privind achiziționarea frauduloasă de remorchere pentru Delta Dunării. Perchezițiile se desfășoară la Galați și la Constanță, atât la sedii, cât și la locuințele unor funcționari.
Parchetul European (EPPO) conduce miercuri 12 percheziții în cadrul unei anchete împotriva funcționarilor Administrației Fluvială a Dunării de Jos Galați – AFDJ Galați și ai Autorității Navale Române (ANR). Este vorba despre o presupusă fraudă legată de achiziționarea a două remorchere pentru Delta Dunării.
Trei percheziții au avut loc miercuri dimineață în trei instituții publice, una în județul Galați și două în județul Constanța. Alte șapte percheziții au fost efectuate la locuințele funcționarilor publici care lucrează pentru acele instituții, iar două au avut loc la firme private.
Potrivit probelor strânse până în prezent în această anchetă, funcționarii publici ai AFDJ Galați, în calitatea lor de reprezentanți ai acesteia, au obținut finanțare UE din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) pentru achiziționarea a două remorchere polivalente.
Acesta a fost rezultatul unui contract de achiziție publică lansat în septembrie 2019, în valoare totală de aproximativ șapte milioane euro. Se pare că funcționarii publici au depus documente inexacte în vederea finanțării proiectului. Deși ambarcațiunile erau destinate exclusiv navigației fluviale, suspecții au întocmit caietul de sarcini pe baza caracteristicilor tehnice mai restrictive și a cerințelor de construcție specifice navelor maritime.
Prin urmare, tipul de nave care se încadrează în criteriile caietului de sarcini a fost foarte limitat, ceea ce a împiedicat alți operatori economici să participe la procesul de licitație și, în cele din urmă, a favorizat un singur solicitant, susțin anchetatorii. Ei au mai stabilit că în urma finalizării contractului, cele două remorchere au fost livrate în iulie 2021 cu un pescaj maritim mai mare decât era prevăzut inițial în caietul de sarcini și contractul de cumpărare.
Acest lucru le-a făcut potrivite exclusiv pentru Dunărea Maritimă, unde adâncimea apei permite navigarea cu pescaj mai mare, făcând astfel cele două ambarcațiuni inutilizabile pentru navigația fluvială. Acest lucru ar fi cauzat un prejudiciu bugetului UE în valoare de aproximativ șapte milioane euro.