O nouă termocentrală pe gaze urmează să fie construită în România. Noua capacitate trebuie finalizată până la 31 decembrie 2025.
Compania Chimcomplex Borzești a lansat o licitație ce vizează construcția unei termocentrale pe gaz, în cogenerare, amplasată în Râmnicu Vâlcea.
Proiect este finanțat și din PNRR, iar contractul de 516 milioane lei prevede că termocentrala trebuie finalizată până la 31 decembrie 2025.
“Obiectivul general al proiectului constă în realizarea unei capacități de producție pe gaz de 108 MWe /89.1 MWt, flexibile și de înaltă eficiență, pentru cogenerarea de energie electrică și termică (CHP) pentru alimentarea cu energie termică a locuitorilor municipiului Rm. Vâlcea într-o perioadă de maxim 24 luni de la semnarea contractului de finanțare(termenul de punere în funcțiune este 31.12.2025, conform contractului de finanțare)”, se arată în anunțul postat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, notează Economica.net.
Până în prezent, compania Chimcomplex Borzești a înregistrat venituri în valoare de 1,36 miliarde lei și un profit net de 75 milioane lei.
Până în data de 30 aprilie pot fi trimise ofertele din partea firmelor interesate să participe la această licitație.