Pensia anticipată și pensia anticipată parțială se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare. Beneficiari sunt persoane care au realizat un stagiu de cotizare cu cel puţin 8 ani mai mare decât stagiul complet de cotizare prevăzut de prezenta lege.
Persoanele care au un stagiu de cotizare cu cel puțin opt ani mai mare decât stagiul complet de cotizare prevăzut de lege pot solicita pensionarea anticipată.
La stabilirea stagiului de cotizare, potrivit legii, necesar acordării pensiei anticipate, nu se iau în considerare perioadele asimilate de tipul armată, facultate, pensie de invaliditate
La data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată se transformă în pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a plății pensiei anticipate.
Totodată, potrivit legii, persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din Prahova pot beneficia de pensionare anticipată. Beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare.
Citește și: Totul despre pensia anticipată cu doi ani din cauza poluării din Ploiești și comunele limitrofe
Actele necesare pentru pensia anticipată și pensia anticipată parțială
cerere tip pentru înscrierea la pensie (cererea tip poate fi descărcată de pe site-ul https://www.pensiiprahova.ro/formulare-stabiliri-pensii/)
carnetul de muncă
carnetul de asigurări sociale pentru agricultori
alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizat
actele de stare civilă ale solicitantului: BI/CI, certificat de naştere şi de căsătorie
livretul militar
diploma de absolvire a învăţământului universitar şi adeverinţa din care să rezulte durata normală, perioada studiilor şi faptul că acestea au fost urmate la zi
adeverință privind sporurile la salariu
adeverință privind grupa de muncă/ condiții de muncă
alte acte întocmite potrivit prevederilor legale prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie;
cerere tip