Alina Gorghiu a informat recent că autoritățile vin în sprijinul victimelor infracțiunilor. Aceste persoane vor beneficia de vouchere pentru nevoi urgente, precum cazare, hrană, transport și medicamente.
Ministrul Justiției a anunțat că autoritățile vin în sprijinul victimelor infracțiunilor cu vouchere pentru nevoi urgente. Acestea vor putea fi utilizate pentru cazare, hrană, transport și medicamente.
Ministrul anunță vouchere pentru victimele infracțiunilor
Contractul cu operatorul care le va emite a fost semnat joi, potrivit ministrului. Astfel, mecanismul este funcțional, iar autoritățile așteaptă primele solicitări aprobate de instanță.
„Venim în sprijinul victimelor infracțiunilor cu vouchere pentru nevoi urgente: cazare, hrană, transport, medicamente. Joi, a fost semnat contractul cu operatorul care va emite aceste vouchere. Mecanismul este funcțional, așteptăm primele solicitări aprobate de instanță”, a scris Alina Gorghiu pe Facebook.
Această inițiativă oferă ajutor rapid pentru cei afectați, a subliniat apoi Alina Gorghiu. Persoanele vizate vor avea la dispoziție „până la 5 salarii minime brute (16.500 lei)”. Potrivit ministrului, beneficiari sunt următoarele persoane:
persoanele asupra cărora a fost săvârşită o tentativă la infracţiunile de omor şi omor calificat;
persoanele asupra cărora a fost săvârşită o infracţiune de vătămare corporală;
persoanele asupra cărora a fost săvârşită o infracţiune intenţionată care a avut ca urmare vătămarea corporală a victimei;
persoanele asupra cărora a fost săvârşită o infracţiune de viol;
persoanele asupra cărora a fost săvârşită o infracțiune de agresiune sexuală;
persoanele asupra cărora a fost săvârşită o infracţiune de trafic de persoane şi trafic de minori;
persoanele asupra cărora a fost săvârşită o infracţiune de terorism;
persoanele asupra cărora a fost săvârşită orice altă infracţiune intenţionată comisă cu violenţă.