O categorie de români va primi un sprijin financiar în valoare de 750 de lei pentru a trece cu bine de această iarnă.
Este vorba despre familiile de români vulnerabili cu venituri mai mici de 2.000 de lei care vor putea folosi acest ajutor financiar de la stat sub forma unui card de energie pentru montarea repartitoarelor de căldură.
Mai exact, din 15 aprilie 2024, conform Legii 428/2023, românii eligibili vor beneficia de un sprijin financiar în valoare de 750 de lei pentru a compensa cheltuielile legate de achiziționarea și instalarea de repartitoare în locuințe
Cardurile de energie vor fi distribuite de Poșta Română, iar plățile se pot efectua până la data de 31 decembrie 2024, atât online, cât și prin mandat poștal sau printr-un agent poștal.
Practic, banii pot fi folosiți pentru acoperirea costurilor energetice, ci și la compensarea cheltuielilor aferente achiziției și montării sistemelor de repartizare a costurilor cu energia termică.
După ce a fost instalat repartitorul, beneficiarul va primi de la asociația de proprietari sau locatari un certificat de validare a achiziției și montajului, care atestă legalitatea procesului de instalare și cuprinde informații detaliate despre achiziția și montajul repartitorului.
Certificatul de validare este esențial în procesul de efectuare a plăților prin serviciul de mandat poștal, oferind o justificare documentată a cheltuielilor și a implementării sistemului de repartizare a costurilor cu energia termică, notează bzi.ro.
Mai mult, cardul de energie cu cei 750 de lei poate fi utilizat atât pentru plata facturilor la utilități, cât și pentru achiziționarea de combustibili.
Categoria de români care va primi 750 de lei ajutor de la stat
Legea acordă sprijin pentru următoarele categorii de persoane și familii:
Pensionari cu vârsta de 60 de ani și peste, cu venituri lunare de până la 2.000 de lei, precum și pensionari cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă, având aceeași limită de venit;
Persoane cu handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri proprii lunare sub pragul de 2.000 de lei;
Familiile care beneficiază de alocație pentru susținerea familiei, conform Legii nr. 277/2010;
Familiile și persoanele singure care primesc ajutor social, în conformitate cu prevederile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.
Atenţie! În situația în care o persoană îndeplinește criteriile pentru mai multe dintre aceste categorii, aceasta va putea primi sprijin doar pentru o singură categorie, la alegere.
Excepţie fac persoanele fără domiciliu în România sau care nu pot dovedi rezidența conform legislației, precum și cele care execută pedepse privative de libertate sau beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial, vor fi exceptate de acest sprijin financiar.