Apryl Corbett are alopecia areata, care o face să chelească pe porțiuni mici ale capului de aceea a început să poarte o perucă la școală, dar într-o zi profesorii i-au ordonat să și-o dea jos.
Se pare că fetița începuse să poarte peruca după ce mai mulți colegi începuseră să își bată joc de ea. Profesorii fetei i-au spus mamei sale că peruca nu este conformă cu uniforma școlară și încălca regulile de siguranță și de sănătate.
Apryl, în urma acestui tratament din partea profesorilor, s-a simțit umilită după ce profesorii au obligat-o să își dea jos peruca. Profesorii spuneau că o simplă perucă poate fi un pericol pentru ceilalți copii.
Mama ei, Lianne, a fost furioasă din cauza asta, mai ales fiindcă i-a dat peruca fiicei sale pentru ca ceilalți copii să o mai chinuie, iată ce mărturisește femeia: ,,Încercau să mă convingă că fata a fost mai mult decât fericită să își scoată peruca”.
Se pare că și mama fetei suferă de aceeași boală iar când a observat simptomele la fiica sa, a decis să nu îi spună fetei despre asta. Dar când copiii au început să o ridiculizeze i-a cumpărat o pălărie, profesorii i-au cerut să și-o scoată, apoi i-a cumpărat peruca.
Mama mai spune: ,,Îmi tot ziceau că au în școală copii cu cancer și că se confruntă cu situații de acest gen întotdeauna.
Iată cum arată această fetiță care nu are nicio vină pentru boala ei: