Un nou ciclon va lovi România în zilele următoare. Temperaturile vor scădea brusc, iar ninsorile își vor face apariția în aproape toată țara.
Meteorologii au emis, în această dimineață, avertizări cod galben de viscol și ninsori viscolite pentru mai multe zone ale țării. Potrivit Elenei Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, aceste fenomene sunt normale pentru această perioadă.
”Vorbim de fenomene specifice datei din calendar, cel puțin din perspectiva modului de manifestare a ceea ce înseamnă fenomenul de viscol, pentru că, până vineri dimineața, avem în vigoare o avertizare meteorologică de cod galben ce vizează zona montană, acolo unde ne așteptăm la viteze la rafală de 60-80 km/h. Pe creste, la altitudini mai mari de 1700 m, vorbim de rafale care pot depăși 80-100 km/h și va fi viscol.
Până joi la ora 22:00 vorbim și de o atenționare meteorologică de cod galben ce vizează tot zona montană, în mod deosebit, pentru că vorbim și de cantități moderate de precipitații, predominant sub formă de ploaie, dar și sub formă de lapoviță și ninsoare la altitudini mai mari de 1700 m, cu depunere de strat de zăpadă. Din punct de vedere termic rămânem pe un fond de vreme caldă, cel puțin până în ziua de 7 ianuarie, când, mai ales în jumătatea sudică a țării, vom consemna valori la nivelul maximelor chiar de până la 14 grade.
Așadar, vremea va fi caldă și de Bobotează. Răcirea se va resimți abia începând de duminică, întâi în jumătatea nordică. După care, debutul noii săptămâni, din 8 ianuarie, și în partea de sud a țării, astfel încât în toată țara vom consemna minime foarte coborâte iar maxime negative”, a explicat Elena Mateescu la Antena 3 CNN.
Un ciclon va afecta România
Un nou ciclon a lovit deja vestul și centrul Europei. A fost emis cod roșu de inundații în Franța, Cehia, Luxemburg și Olanda. De asemenea, au fost emise avertizări de vânt și cantități mari de precipitații în Germania.
Ciclonul va lovi și România. Vom avea parte de vânt puternic și viscol la munte, dar și cantități mari de precipitații în vest și nord-vestul țării. Începând de duminică temeraturile vor scădea brusc, iar noaptea va fi ger.
”De duminică seara o să consemnăm o schimbare în ceea ce privește și regimul de temperaturi, pentru că în jumătatea nordică maximele vor fi unele foarte coborâte, cel mult 3…4 grade Celsius.
Doar local, în sud-est, vom mai consemna maxime de 10…11 grade, însă săptămâna care începe din 8 ianuarie va debuta cu o răcire semnificativă în toată țara. Vorbim de maxime negative, de -3…-4 grade, iar minimele pe parcursul nopților, mai ales la începutul săptămânii, vor fi foarte coborâte, în depresiuni sub -10, posibil chiar -15 grade Celsius, dar și în zonele mai joase de relief din regiunile intracarpatice, posibil minime de sub -10 grade Celsius”, a mai spus Elena Mateescu la Antena 3 CNN.
Nu vom avea parte de o iarnă blândă
Agenția guvernamentală National Weather Service din Statele Unite a anunțat că vom avea parte de o iarnă nu tocmai blândă.
Specialiștii susțin că o masă de aer foarte rece se află deasupra Polului Nord și Sud al Pământului. Potrivit acestora, există o probabilitate mare să fim martorii unor fenomene asemănătoare celor din 1997-1998 sau 2015-2016 în această iarnă. Vor fi ninsori abundente, cu precădere în nordul și nord-estul continentului european.