Odată cu intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor, românii vor fi afectaţi de noile reguli care se vor aplica în cazul pensionărilor anticipate, începând din septembrie.
Dacă în prezent, românii pot beneficia de pensie anticipată fără penalizări și pensie anticipată cu penalizări, din septembrie 2024, legea se schimbă.
Astfel, din toamnă, va fi legală doar pensionarea anticipată cu penalizări. Cu alte cuvinte, ieșirea la pensie fără penalizări a românilor mai este disponibilă numai până în august 2024, conform noii Legi a pensiilor publice.
Una dintre schimbările importante din noua lege a pensiilor Legea 360/2023 este păstrarea unui singur tip de pensie anticipată, în condițiile în care acum avem două tipuri.
Concret, pensia anticipată fără penalizare de cuantum o să dispară, iar pensia anticipată cu penalizare de cuantum o să fie singura rămasă. Prin urmare, ieșirea devreme la pensie fără penalizări mai este posibilă doar până la 31 august 2024.
Condiţiile în care românii se pot pensiona anticipat
În prezent, pensia anticipată fără penalizări poate fi obținută cu maximum cinci ani înaintea împlinirii vârstei-standard de pensionare, în cazul românilor.
Condiţia este valabilă numai dacă a fost realizat un stagiu de cotizare cu minimum opt ani mai mare decât stagiul complet de cotizare.
Pensia anticipată cu penalizări se poate obține tot cu maximum cinci ani înaintea împlinirii vârstei-standard de pensionare, însă este necesară doar realizarea stagiului complet de cotizare.
Tot aici se încadrează și românii care depășesc stagiul complet de cotizare cu până la opt ani).
Diferenţa dintre pensionarea anticipată cu penalizări şi fără penalizări
La pensia fără penalizări este nevoie de o vechime în muncă mai mare decât pentru pensia cu penalizări.
Totuși, cuantumul pensiei cu penalizări este mai mic.
Din septembrie 2024, însă, regulile pensionării anticipate vor fi ușor diferite, printre alte schimbări stabilite pentru pensiile publice, potrivit avocatnet.ro.
Printre principalele reglementări din noua lege a pensiilor
– introducerea unei noi formule de calcul, bazată pe numărul de puncte realizat de fiecare beneficiar potrivit principiului contributivităţii;
– stabilirea vârstei standard de pensionare la 65 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați;
– stagiul minim este de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare contributiv de 35 de ani;
– reducerea vârstelor standard de pensionare pentru persoanelor care au realizat stagiu de cotizare contributiv în condiții de muncă speciale și deosebite, în condiții de handicap sau au depășit stagiul complet de cotizare;
– stagiul de cotizare mai mare de 25 de ani va fi răsplătit cu puncte suplimentare pentru vechime;
– normalizarea condițiilor speciale și deosebite de muncă până în anul 2035;
– acordarea unor beneficii pentru mame, care se pot pensiona mai devreme cu câte şase luni pentru fiecare copil pe care l-au născut şi crescut, până la vârsta de 16 ani, în limita unei reduceri maxime de trei ani şi şase luni;
– luarea în calcul la stabilirea pensiei a sporurilor nepermanente pentru care s-au plătit contribuții.
Noua lege a pensiilor vine cu o formulă nouă de calcul
Calculul pensiei = VPR x Numărul total de puncte
VPR (valoarea punctului de referință) va fi de 81 de lei.
Număr total de puncte = puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte perioade asimilate si necontributive.
Punctele de necontributivitate: anii din armată, șomaj sau facultate (0,25 puncte de fiecare an).
Punctele de contributivitate: anii în care ai contribuit la sistemul de pensii. Un punct pentru fiecare an.
Cum află românii când se pot pensiona
Când mă pot pensiona – este o întrebare care îi interesează pe mulţi români, fie că încă lucrează şi urmează să iasă la pensie, fie că deja s-au pensionat, dar anticipat.
Acum puteţi afla în mai puţin de un minut data la care vă puteţi pensiona, fie că e vorba de pensie anticipată, pensie anticipată parţial sau pensie pentru limita de vârstă.
Tot ce aveţi de făcut este să intraţi pe site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice, să vă completaţi data naşterii şi sexul, apoi aflaţi data pensionării.