Românii născuți în acești ani vor avea pensiile mia mici după recalculare. Este haos total la Casa de Pensii după ce Guvernul a adoptat noua lege a pensiilor.
Românii născuți în acești ani nu doar că nu primesc niciun ban după recalculare, dar s-ar putea să aibă chiar și venituri mai mici. Conform celor de la Newsweek.ro, există pensionari care nu primesc niciun leu în plus la calcularea pensiei.
Sunt și români care primesc bani mai puțini. Cum e posibil așa ceva? Sunt pensii care scad cu 10%, în timp ce altele ar urma sâc crească cu 30% după recalculare.
Care sunt pensionarii ce o să primească pensii mai mici sau care nu beneficiază de niciun leu în plus? Conform sursei citate, este vorba despre românii născuți în perioada octombrie 1958 și iunie 1961.
Aceștia au ieșit la pensie la 61 sau la 62 de ani, iar sursa citată trage un semnal de alarmă în acest context. Totodată, nu beneficiază de pensii mai mari nici românii născuți între octombrie 1952 și iulie 1953.
Ce spunea însă fosta șefă de la Casa de Pensii? S-ar părea că acesta avea o idee despre ce ar urma să se întâmple odată cu recalcularea pensiilor.
„La femei, creşterile cele mai mari sunt de 11% (faţă de 30% la bărbaţi – n.r.), pentru că, la ele, stagiul complet de cotizare a fost de 25 de ani şi suntem acum la 32 de ani şi patru luni.
Deci, în cazul lor, nu s-a atins stagiul de cotizare complet ca în cazul bărbaţilor, şi atunci punctajul mediu, cel pe care îl avem ca element determinant al pensiei, nu a fost diminuat în acelaşi ritm ca la bărbaţi.
Precizez că, acolo unde sunt creşterile negative, cu minus, românii vor rămâne cu cuantumul pensiei aflat în plată. Nu se va diminua nimic”, a dat asigurări fosta şefă a Casei de Pensii, Doina Pârcălabu.