Atunci când observi că animalul tău de companie nu se simte bine, dar o simplă examinare nu pare suficientă pentru a plasa un diagnostic corect, ar trebui să alegi o clinică veterinară care să ofere mai multe tipuri de servicii. De multe ori, poate fi vorba despre o problemă internă, care poate fi identificată mai ușor cu ajutorul unei ecografii. Acest tip de investigație poate ajuta la monitorizarea stării de sănătate a animalului și poate fi utilizată pentru diagnosticare, fiind utilă în cazul mai multor tipuri de probleme veterinare.
1. Prezența unor tumori sau chisturi
Tumorile sau chisturile pot provoca, de multe ori, simptome severe și pot fi semnul unei boli extrem de grave. Printr-o ecografie, formațiunea poate fi localizată în mod exact și se poate estima, într-un grad destul de precis, dimensiunea acesteia. Tratamentul abordat poate diferi foarte mult în funcție de natura formațiunii, iar o ecografie poate ajuta în diferențierea unui abces, chist sau a unei tumori. Însă, ar putea fi necesare mai multe investigații amănunțite pe parcurs. După clarificarea diagnosticului, ecografia va fi utilă în monitorizarea progresului bolii și în testarea eficacității tratamentului.
2. Probleme de circulație
Există anumite ecografii speciale prin care se poate evalua starea vaselor de sânge. Astfel, se pot depista eventuale cheaguri, stenoze sau dilatații care pot afecta funcția circulatorie. În acest mod, se vor diagnostica bolile vasculare și se poate administra rapid un tratament care ar putea salva viața animalului. Desigur, și acest tip de ecografie poate fi utilizat după diagnostic, pentru monitorizarea stării de sănătate și verificarea evoluției bolii.
3. Acumulări de lichid
O problemă serioasă este marcată de acumularea de lichid în diferite zone ale corpului, precum cavitatea toracică, abdominală sau în cutia craniană. În aceste situații, este necesară intervenția imediată, iar ecografia poate ajuta la detectarea cu exactitate a zonelor afectate, plasarea diagnosticului și, mai apoi, monitorizarea bolii și a efectelor tratamentului.
4. Malformații și organe interne mărite
Malformațiile congenitale sunt probleme care apar încă dinainte de naștere și pot afecta diferite organe ale animalelor. În schimb, organele interne mărite pot fi o indicație a unei probleme medicale subiacente, care necesită tratament imediat. Indiferent de natura acestor fenomene, ecografia este cel mai bun instrument pentru a depista orice problemă anatomică la nivelul organelor, problemă care automat le va afecta și modul de funcționare. Pe baza observațiilor, se poate decide tratamentul potrivit sau stabili dacă este necesară o intervenție chirurgicală.
5. Prezența unor corpuri străine ingerate
O problemă cu care se confruntă des stăpânii animalelor de companie este înghițirea unor corpuri străine. Deși, uneori, ele pot fi eliminate rapid, alteori ele pot pune probleme. Printr-o ecografie, se poate observa în ce zonă a tractului digestiv a ajuns obiectul, dacă există vreun blocaj, perforație sau o presiune prea mare asupra organelor învecinate. Astfel, se poate decide dacă eliminarea poate avea loc în mod natural sau este necesară o intervenție chirurgicală.
Ecografia reprezintă o metodă eficientă și non-invazivă de a depista diverse probleme veterinare și reprezintă un mod bun de a diagnostica numeroase afecțiuni. Poți beneficia de servicii de ecografie veterinară la clinica The Vets, unde o echipă de specialiști pasionați și iubitori de animale te vor ajuta să îi oferi cel mai bun tratament micului tău prieten necuvântător.