Crăciunul este sărbătoarea preferată a multor români. Este poate cea mai frumoasă perioadă din an. Iar faptul că vine la pachet și cu câteva zile libere, o face cu mult mai apreciată.
Deși copiii abia au început școala, românii sunt cu gândul la următoarea vacanță. Este adevărat că, până la Crăciun, elevii mai au parte și de alte zile libere, însă sărbătorile de iarnă se apropie, totuși, cu pași repezi, și este bine să știm ce libere legale vom avea astfel încât să ne putem face planurile din timp.
Așadar, pentru cei care au planuri pentru vacanța de sărbători, veștile sunt cum nu se poate mai bune. Anul acesta, Crăciunul nu cade în weekend, ci într-o zi de luni. Având în vedere că, în România, sunt considerate zile libere legale prima și a doua și de Crăciun, românii se vor bucura de timp în familie și luni și marți, adică pe 25 și 26 decembrie. Cu alte cuvinte, vor avea un weekend prelungit.
O săptămână mai târziu, de Revelion, românii vor avea încă o minivacanță. Și asta deoarece 1 și 2 ianuarie sunt considerate zile libere, astfel încât luni și marți se vor putea bucura din nou de timp cu cei dragi.
Anul trecut, atât Crăciunul cât și Revelionul au căzut într-o zi de duminică, astfel încât românii nu au beneficiat de atât de multe zile libere.
Sărbătorile legale în România sunt zilele declarate prin lege ca fiind nelucrătoare, altele decât zilele de weekend. În zilele de sărbătoare legală nu se lucrează, cu excepția unităților sanitare și a celor de alimentație publică, precum și a unităților în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită procesului de producție sau specificului activității. Salariații care lucrează în astfel de unități au dreptul la compensarea cu timp liber corespunzător, acordat în următoarele 30 de zile.
Potrivit prevederilor legale în vigoare, angajații care sunt nevoiți să lucreze inclusiv în zilele considerate libere, vor primi în plus la salariu, adică ziua lucrată va fi plătită dublu.