Guvernul a anunțat vești bune pentru pensionarii din România! Pensiile vor fi majorate de la data de 1 ianuarie 2024. Cât vor primi în plus vârstnicii.
Seara trecută, șefii de la Guvern au luat o nouă hotărâre, privind pensiile. Acestea se vor majora începând cu data de 1 ianuarie 2024.
Totodată, această decizie, pentru creșterea pensiilor, vine la pachet și cu două variante. Prima dintre acestea include indexarea cu rata inflației, în timp ce a doua aduce o calculare diferită, în conformitate cu noua lege a pensiilor.
Cresc pensiile pentru români
În același timp, nu se știe ce metodă va alege să aplice Guvernul în privința pensiilor. Însă, în cazul în care va fi aleasă prima variantă, cea a indexării cu rata inflației, pensia minimă va crește cu aproximativ 150 de lei.
În acest fel, ca exemplu, în cazul în care avem o pensie de 1.125 lei, după o creștere de 14%, se ajunge la un venit de 1.282 lei.
În schimb, dacă vorbim despre o pensie mai mare, de exemplu de una de 2.854 de lei, aceasta va ajunge, după majorare, la valoarea de 3.253 de lei.
Salariul minim crește de la 1 octombrie 2023
Și, acestea nu sunt toate veștile bune care vin din partea guvernanților. Începând de luna viitoare, și salariul minim brut va fi majorat cu 300 de lei și va ajunge. Acesta va ajunge la 3.300 de lei.
Totuși, în ceea ce privește salariul net, angajații vor primi în plus, în mână, doar 93 de lei, în timp ce cei 207 lei vor merge către stat, pe taxe.