Indexarea pensiilor românilor s-ar putea amâna cu o perioadă de timp – cel puţin aceasta este una dintre variantele aflate pe masa de lucru a ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu.
Mai exact, indexarea pensiilor ar putea avea loc în luna martie 2024, nu în ianuarie, şi s-ar face cu rata inflaţiei din anul precedent.
Sunt mai multe variante de creştere a pensiilor românilor care se află acum pe masa ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu.
Practic, Banca Mondială vine cu niște idei pe care le are pe masă și ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, în ceea ce privește legea pensiilor, indexarea pensiilor, dar și creșterea vârstei de pensionare cu trei ani pentru femei, de la 62 de ani la 65 de ani.
“Din câte știu eu, Banca Mondială a livrat Guvernului României, recte Ministerului Muncii, mai multe tipuri de scenarii.
Dumitru Costin, BNS: “Pensiile vor creşte oricum, nu vor scădea”
Spre exemplu, pentru formula de calcul au sugerat păstrarea formulei de calcul din actuala lege 127, prin care valoarea punctului de pensie se stabilește în valoare fixă de către Guvern, anual. Ea se raportează la stagiul de cotizare de 25 de ani.
Pensia se stabilește prin înmulțirea punctajului cu valoarea punctului de pensii. În niciun caz nu putem să discutăm de scăderi de pensii, ci, eventual, de creșteri de pensii (…).
Anul acesta, spre exemplu, câștigul salarial mediu brut este de 6789, iar la anul prognozat de Comisia Națională de Prognoză va fi 7522. Se fac niște simulări macroeconomice, încă nu se știe pe care dintre cele două procente se va merge.
Dar în ambele variante, raportarea la câștigul salarial mediu brut pe economie te duce la creștere, în niciun caz la scădere.
O altă chestiune este cea legată de indexarea pensiilor în luna martie 2024, cu rata inflației din anul precedent, dacă se aprobă până la sfârșitul anului”, a spus Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical (BNS), la Antena 3 CNN.
Recent, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, declara că indexarea pensiilor s-ar putea face în luna martie a anului 2024, atunci când vine inflația pe 2023.
Indexarea pensiilor s-ar putea amâna din ianuarie în martie
Ea arată că în cazul în care noua Lege a pensiilor va fi gata până la 1 ianuarie 2024, atunci pensiile vor crește conform noii legi.
“Vom avea anul viitor cu siguranță o creștere a pensiilor, dar momentul la care se va face această creștere depinde de momentul la care vom avea finalizat noul proiect cu privire la pensiile din sistemul public.
Este foarte important ca toți românii să știe că în acest moment lucrăm la legea pensiilor. În cazul în care vom avea noua lege a pensiilor aplicabilă de la 1 ianuarie 2024, ne vom supune reglementărilor noii legi a pensiilor.
În cazul în care vom merge în continuare pe actualul cadru legislativ, vom respecta formula elvețiană inflație plus jumătate din câștigul salarial mediu brut.
Una dintre măsurile pe care intenționăm să le luăm în noua lege a pensiilor este aceea de a face indexarea în martie, astfel încât să avem datele de la Institutul Național de Statistică și să ținem cont de datele anului anterior”, spunea recent ministrul Simona-Bucura Oprescu, la Antena 3 CNN.
În România sunt aproape cinci milioane de pensionari, iar potrivit ultimelor date de la Casa Națională de Pensii Publice, pensia medie este de 1.960 de lei.
Punctul de pensie este de 1.785 de lei, pensia minimă este 1.125 de lei, iar pensia medie de 1.960 de lei.
Când mă pot pensiona – este o întrebare care îi interesează pe mulţi români, fie că încă lucrează şi urmează să iasă la pensie, fie că deja s-au pensionat, dar anticipat.
Acum puteţi afla în mai puţin de un minut data la care vă puteţi pensiona, fie că e vorba de pensie anticipată, pensie anticipată parţial sau pensie pentru limita de vârstă.
Tot ce aveţi de făcut este să intraţi pe site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice, să vă completaţi data naşterii şi sexul, apoi aflaţi data pensionării (Explicaţii în Galeria foto).
Recalcularea pensiei, un subiect intens discutat în această perioadă, poate fi cerută de români, printr-o solicitare, alături de câteva acte necesare.
Recalcularea pensiei se poate face în cazul celor care au realizat stagiul de cotizare după deschiderea dreptului de pensie pentru limita de vârstă, dar şi pentru persoanele care au mai lucrat și după ce au împlinit vârsta de retragere și au ieșit la pensie.
Aşadar, după realizarea oricărui stagiu de cotizare după deschiderea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, se poate solicita recalcularea drepturilor de pensie.
Recalcularea pensiei pentru fiecare stagiu de cotizare de minimum 12 luni poate fi cerută de orice român.