Statele membre ale Uniunii Europene au reguli de circulație stricte, motiv pentru care dacă ai fost în vacanță în străinătate, ai șanse de a te trezi cu o amendă când te întorci în România. Să o achiți nu este atât de greu pe cât pare, dacă știi câțiva pași simpli.
În cazul în care ai primit o amendă de circulație în Uniunea Europeană, trebuie să o plătești în maximum 15 zile, dacă vreo să achiți doar jumătate din datorie. Partea mai puțin bună este că dacă amâni plata, te poți trezi cu taxe suplimentare.
Pentru amenzile de circulație primite în afara Uniunii, plata se poate face și pe loc, fapt care nu se poate întâmpla în situația anterior amintită deoarece se consideră a fi mită. În Turcia, de exemplu, amenda poate fi plătită doar prin serviciul public bancar. Problema este următoarea: dacă ai fost amendat într-o țară care nu este membră UE, nu vei putea părăsi țara până când nu o achiți.
Unde poți plăti amenda primită în străinătate. Cu cât se taxează
Amenda din străinătate poate fi plătită prin poștă, la bancă, online, prin Sistemul Electronic Național de Plata Online a Taxelor și Impozitelor, prin utilizarea cardului bancar.
Din anul 2018, există două modalități online pentru a plăti amenzile: pe platforma ghișeul.ro și prin internet banking în contul special dedicat amenzilor rutiere. Pentru a achita amenda online, pe ghișeul.ro, trebuie să-ți creezi un cont de utilizator pe baza datelor personale și să introduci datele de pe un card bancar emis de o bancă din România.
În situația în care alegi să faci plata prin intermediul unui serviciu de internet banking, trebuie să depui suma de bani în contul special dedicat amenzilor contravenționale în funcție de domiciliul solicitantului.
Iată care sunt valorile medii pentru amenzi:
depășirea limitei de viteză: amendă între 80 și 200 euro
încălcarea obligației de a purta centura de siguranță: amendă între 30 și 200 euro
conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor stupefiante: între 135-500 euro
folosirea telefonului mobil la volan: amendă între 60 și 200 euro
Printre alte contravenții sancționate de legislația auto din străinătate, mai poți să fi amendat și pentru:
încălcarea obligației de a folosi dispozitive de siguranță pentru copii
utilizarea unei benzi interzise
circulația cu farurile stinse pe drum european.