Suntem în toiul verii, al vacanțelor, iar prețurile din stațiunile de pe litoralul Mării Negre reflectă acest lucru, mai ales că plajele sunt pline, peste 100.000 de persoane se află pe stațiunile de la malul mării.
Începând cu 1 iulie prețurile de pe litoralul românesc au crescut considerabil, cu aproximativ 20%, iar acestea se vor menține până pe15 august.
Așadar, cât costă un sezlong în Mamaia?
O zi de stat la soare, pe plajă, nu se poate face stând cu prosopul pe nisip, ca în trecut, ci pe un sezlong cu saltea moale, care te ferește de nisip. Prețul închirierii unui sezlong nu este deloc mic, ba chiar prețurile pentru weekend sunt mai ridicate decât în timpul săptămânii.
În Mamaia Nord, prețurile variază în funcție de plajă. Administratorul unei plaje oferă un șezlong la prețul de 50 de lei, iar cafeaua e din partea casei. Pe o altă plajă șezlongul pentru o zi este tot 50 de lei (luni – vineri), iar în weekend ajunge la 60 de lei (sâmbătă – duminică). De asemenea, o altă plajă are tarife la șezlonguri în funcție de rând și zile. De luni până joi, un șezlong aflat mai departe de plajă costă 50 de lei, unul aflat pe la mijlocul plajei e 70 de lei, iar dacă vreți cât mai aproape de plajă costă 90 de lei. În weekend, de vineri până duminică, tarifele sunt mult mai mari, adică 70 de lei, 100 de lei, respectiv 130 de lei.