În luna mai 2023, a venit un anunț potrivit căruia taxa de pod la Fetești Cernavodă a fost suspendată. La momentul acela, autoritățile declarau că plata este suspendată pe o perioadă de trei luni. Însă, CNAIR a anunțat, recent, că taxa redevine obligatorie pentru participanţii la trafic. Te-ai gândit vreodată ce se întâmplă dacă uiți să achiți această taxă? Iată mai jos, în articol, detaliile pe care trebuie să le cunoști.
Este o perioadă a concediilor, motiv pentru care mulți dintre români vor merge pe litoral. De altfel, persoanele care circulă pe A2 trebuie să plătească taxa de pod la Fetești Cernavodă. În luna mai 2023, autoritățile anunțau că taxa este suspendată pentru o perioadă de trei luni. Însă, recent, CNAIR a informat că a redevenit obligatorie pentru participanții la trafic. Șoferii nu au fost nevoiți să plătească taxa respectivă, pentru că s-au întreprins lucrări pentru reabilitatea unei porțiuni. Este vorba despre lucrările de pe brațul Borcea, Calea II fiind închisă circulației.
Taxa de pod, însă, a redevenit obligatorie pentru participanții la trafic, anunțul fiind făcut de CNAIR. Aceasta a reintrat în vigoare începând cu ziua de vineri, 14 iulie, ora 00:00. Tariful de trecere poate fi achitat prin mai multe modalități, una dintre acestea fiind prin SMS sau prin intermediul distribuitorilor autorizați să încaseze această taxă. De altfel, poate fi achitată și la stațiile de taxare prezente pe benzile marcate, pe A2. Însă, ce se întâmplă în momentul în care uiți să achiți această taxă, când circuli la Fetești?
Ce se întâmplă dacă nu plătești taxa de pod la Fetești Cernavodă?
În condițiile în care uiți să plătești taxa de pod de pe A2, atunci autoritățile vor aplica o amendă. Aceasta va fi în funcție de capacitatea vehiculului. De exemplu, pentru șoferii care circulă cu autoturisme, amenda ajunge la 130 de lei. Practic, de zece ori mai mare decât taxa pe care conducătorul auto o are de achitat. Însă, de menționat faptul că taxa de pod la Fetești Cernavodă poate fi achitată până la ora 00:00 a zilei următoare, dacă șoferul a circulat fără să plătească trecerea.
În cazul microbuzelor și vehiculelor între 3,5 și 12 tone, șoferul poate încasa o amendă între 470 și 940 de lei. Pentru vehiculele care au mai mult de 12 tone sau 23 de locuri, amenda se situează între 640 și 1.280 de lei. Amenda este mai mare în cazul conducătorilor auto care circulă cu un autovehicul ce trece de 12 tone, patru axe. Poate primi o amendă de până la 1.820 de lei.
Pentru o simplă trecere, șoferii autoturismelor plătesc 13 lei. În cazul microbuzelor și vehiculelor între 3,5 și 12 tone, șoferul plătește suma de 47 de lei. De atlfel, pentru vehiculele mai mari de 12 tone, se plătește suma de 91 de lei. Pentru autocare, plata este de 64 de lei.