Ancheta căminelor groazei din Județul Ilfov se extinde. Procurorii DNA fac percheziții la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Ilfov.
UPDATE. Năstase Andrei Cornel și Rontescu Florina, în calitate de inspectori sociali în cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Ilfov, au fost reținuți de DNA pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu.
Vizați sunt doi funcționari de la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Ilfov, care au închis ochii în fața neregulilor constatate la Centrul Armonia din Voluntari.
Angajații de la AJPIS, instituție subordonată Ministerului Muncii, sunt suspectați că l-ar fi anunțat pe Ștefan Godei, patronul acestui centru, de controlul pe care urmau să le efectueze. Pe lângă asta, odată ajunși în cămin, ar fi închis ochii la neregulile găsite acolo.
Controlul la care fac referire procurorii DNA a avut loc în cursul anului 2023 și sunt invocate fapte de abuz în serviciu.