Coroziunea intergranulară (intergranular corrosion) reprezintă un fenomen în care soluția de coroziune atacă limitele de grăunțe ale unui material fără a afecta interiorul acestuia. Acest tip de coroziune este rezultatul unui proces de dizolvare selectivă a granițelor de grăunțe sau a zonelor adiacente. Un factor cheie care provoacă acest proces este diferența de potențial între limita de grăunțe care este epuizată de crom (Cr) în cazul carburaților de crom (carburi cromate) – care acționează ca anodă – și incluziunile, fazele intermetalice sau impuritățile care se formează la limita de grăunțe. Apariția coroziunii intergranulare depinde de compoziția chimică a materialului și de tratamentul termic aplicat acestuia.
Coroziunea intergranulară progresează de la suprafața materialului spre interior, determinând scăderea bruscă a rezistenței și ductilității acestuia. Un material afectat de coroziunea intergranulară nu va emite sunetul metalic caracteristic și poate prezenta fisuri la teste de îndoire. În unele cazuri rare, materialul poate chiar să se dezintegreze sub forma unui praf fin. Deoarece este un fenomen extrem de periculos, evaluarea coroziunii intergranulare se face prin examinare microscopică a materialului și măsurarea creșterii rezistenței electrice.
Există o soluție pentru a combate coroziunea intergranulară, constând în reducerea radicală a concentrației de carbon în oțel. Prin reducerea concentrației de carbon la niveluri foarte scăzute, chiar până la 0,03%, s-a dezvoltat o nouă clasă de oțel denumită 316L (1.4404). Această clasă de oțel prezintă o concentrație de carbon semnificativ mai mică în comparație cu varianta de bază 316 (1.4401).
Prezența titanului în oțelul din clasa 316Ti (EN 1.4571) îmbunătățește performanța mecanică a materialului la temperaturi ridicate, mai mari de 590 °C. În consecință, utilizarea oțelului 1.4404 nu este complet justificată în medii expuse la temperaturi ridicate. Pe de altă parte, în medii de lucru la temperatura camerei, calitatea 1.4571 prezintă o ductilitate mai mică decât oțelul 1.4404. De asemenea, clasa 316Ti este mai dificil de polizat și are o rezistență la prelucrare mai mică decât clasa 316L, datorită prezenței carbonitrizilor de titan în 1.4571. În ceea ce privește sudabilitatea ambelor calități de oțel (316Ti și 316L), aceasta este similară. Diferențele în acest domeniu nu sunt prea evidente.
Oțelurile inoxidabile 1.4404 și 1.4571 au fost testate la temperaturi foarte scăzute. Rezultatele arată că ambele tipuri pot fi utilizate în criogenie, deoarece se cere o rezistență la impact ridicată. La temperaturi sub 200 °C, se recomandă utilizarea oțelurilor cu conținut scăzut de carbon, cum ar fi 1.4301 și 1.4404.
Spre deosebire de oțelurile austenitice clasice, oțelurile duplex și superduplex au o rezistență la tracțiune mult mai mare. Este aproximativ de două ori mai mare decât limita de curgere, în timp ce la oțelurile austenitice acest raport este de aproximativ 0,35. Această comparație favorizează oțelul duplex, deoarece limita de curgere este o valoare fundamentală de proiectare pentru ingineri.
Coroziunea intergranulară (intergranular corrosion) reprezintă un proces în care soluția de coroziune atacă limitele de grăunțe ale unui material fără a afecta interiorul acestuia. Acest fenomen poate duce la scăderea rezistenței și ductilității materialului afectat. Pentru a combate coroziunea intergranulară, se recomandă reducerea concentrației de carbon în oțel, rezultând astfel o clasă de oțel denumită 316L (1.4404). Prezența titanului în oțelul clasa 316Ti (EN 1.4571) îmbunătățește performanța mecanică a materialului la temperaturi ridicate. Oțelurile inoxidabile 1.4404 și 1.4571 sunt adecvate pentru aplicații la temperaturi scăzute și prezintă rezistență la impact. În comparație cu oțelurile austenitice, oțelurile duplex și superduplex au o rezistență la tracțiune mai mare. Aceste informații sunt relevante pentru alegerea și utilizarea corespunzătoare a diferitelor tipuri de oțel în funcție de condițiile de lucru și cerințele specifice ale aplicațiilor industriale.