ANM a emis luni dimineață un cod galben de furtuni în mai multe zone ale țării, precum și o avertizare cu privire la canicula care se va instala în următoarele trei zile.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis luni un cod galben de instabilitate atmosferică, valabil de la ora 12.00 până la ora 21.00.
”În Carpații Orientali și de Curbură, în sudul Moldovei, nordul Munteniei și în Dobrogea, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.
Aceasta se va manifesta prin averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 55…60 km/h), izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp”, a transmis ANM.
Instituția a avertizat și cu privire la disconfortul termic ridicat care se va resimți în România în următoarele trei zile.
Caniculă, până pe 6 iulie
Astfel, în zilele de 4, 5 și 6 iulie ”disconfortul termic va fi în creștere în regiunile sudice și estice, astfel încât indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și local va depăși pragul critic de 80 de unități.
Va fi caniculă, marți (4 iulie) pe arii restrânse în Lunca Dunării și în Bărăgan, iar miercuri și joi (5 și 6 iulie) în cea mai mare parte a Munteniei, vestul Dobrogei și în jumătatea de sud a Moldovei, zone unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade.
În sudul și estul Munteniei și în vestul Dobrogei, pe arii restrânse se va atinge pragul critic al disconfortului termic și în după-amiaza zilei de luni”.