Se schimbă modul în care se calculează sumele acordate bugetarilor prin vouchere de vacanță, conform unui ordin de ministru emis de Ministerul Educației. Potrivit noilor calcule, vor exista profesori care vor primi vouchere de numai 100 de lei.
Au fost făcute o serie de schimbări în ceea ce privește voucherele de vacanță, în valoare de 1.450 de lei, care au început deja să fie distribuite bugetarilor.
Un ordin de ministru emis de Ministerul Educației schimbă modul în care se acordă aceste vouchere, iar anumiți profesori vor primi sume mult reduse.
Suma de 1450 de lei se împarte la 12 luni și la un program normal de 8 ore.
Pentru cei care sunt angajați cu normă redusă sau care au contracte pe perioadă determinată, calculul se schimbă și nu vor primi 1450 de lei.
De exemplu, sunt profesori care sunt angajați pentru o oră sau pentru două ore, iar aceștia vor primi mult mai puțin.
Ulterior, suma rezultată se înmulțește cu numărul de luni și de ore prevăzute în contract.
Pentru a rezulta o sumă rotundă, rezultatului final i se aplică un multiplu de 50.
Ce se întâmplă cu angajații care demisionează sau sunt concediați
De exemplu, dacă un profesor, care are un contract pe perioadă determinată de 8 luni, cu un program de 2/zi, va mai încasa doar 200 de lei din voucherele de vacanță.
În sistemul educațional există și profesori care sunt angajați pentru o prestație de doar o oră pe zi, iar aceste situații se regăsesc în special în mediul universitar.
Un astfel de profesor va mai încasa doar 100 de lei din voucherele de vacanță, potrivit Capital.ro.
Conform Ordinului, dacă un angajat din sistemul de educație a apucat să cheltuie aceste vouchere, iar ulterior, în cadrul aceluiași an este concediat sau pleacă din instituție este obligat să restituie suma cheltuită necuvenit din valoarea totală a voucherelor.
Mulți dintre profesorii universitari sau suplinitori au contracte pe perioadă determinată și la finalul ciclului este posibil să nu le mai prelungească.
Astfel, dacă au plecat, de exemplu, în luna septembrie, atunci vor fi obligați să restituie contravaloarea voucherelor din perioada septembrie-decembrie, ei având obliagția de a restitui contravaloarea în termen de 60 de zile.