Comisia Europeană pregătește reguli noi pentru șoferi. În primul rând, tinerii ar putea fi lăsați să conducă de la 17 ani, în timp ce vârstnicii vor fi invitați să își facă un control medical în fiecare an.
Se vorbește și despre o bază de date europeană comună, în care se vor regăsi inclusiv amenzile sau alte sancțiuni luate de șoferi peste tot în Uniune.
Primii vizați sunt tinerii. Comisia Europeană propune că vârsta de la care pot să-și obțina permisul de conducere să scadă la 17 ani. Cei care vor lua carnetul vor putea să conducă doar însoțiți până când vor împlini 18 ani. Apoi, indiferent dacă îl vor obține înainte sau după majorat, vor trece printr-o perioadă de probă de 2 ani. Iar în cazul abaterilor, sancțiunile vor fi drastice, în special toleranța zero la alcool. Reprezentanții Comisiei Europene argumentează aceste măsuri prin faptul că în două din 5 accidente a fost implicat un conducător auto sau un motociclist sub 30 de ani.
Costel Ban – instructor auto: „În această perioadă, circulând cu un adult sau cu o persoană experimentată lângă el se va face un transfer de experineță de la cel care are permis de mai mult timp la tânăr. În cazul în care comit încălcări de la regulile de circulație, mai ales încălcări grave să fie mai aspru sancționați decât un șofer cu vechime sau în anumite situații, la încălcări grave ale legislației chiar să-și piardă permisul și să reia examenul… La aceste vârste apare deja o încredere mai mare în sine. Este vorba de tinerețe, un pic de teribilism, apoi mașinile care sunt din ce în ce mai performante, care practic la o viteză destul de mare nu mai trepidează și ne face să apăsăm mai tare pedala de accelerație.”
Ilinca Velciu – cursantă: „Eu personal după ce o să iau permisul oricum chiar dacă am 18 ani, oricum o să conduc cu mama în dreapta ca să mai pot să fiu atenționată cu anumite lucruri. Până îți intri în mână să fii super precaut și să ai reflexele formate durează puțin.”
Modificări vor fi și pentru seniori.
O altă propunere a Comisiei Europene prevede evaluări medicale anuale pentru șoferii de peste 70 de ani. Este însă doar o recomandare, care după ce va fi analizată și adoptată, fiecare stat al Uniunii Europene o poate implementa în propria legislație.
Pe de altă parte, toate datele despre conducătorii auto din Europa ar putea fi verificate într-o bază comună.
Vlad Gheorghe – europarlamentar: „Digitalizarea permiselor înseamnă că nu vom mai avea niciodată grija că nu avem permisul la noi, pentru că permisul nostru va fi într-o bază de date în toată Uniunea Europeană. Deci, va putea fi verificat din România până în Germania în același mod prin simpla interogare prin ofițerul de poliție, dar odată cu digitalizarea se va face și digitalizarea amenzilor sau altor sancțiuni pentru că baza de date va conține și aceste lucruri care vor putea fi verificate absolut oricând de ofițerii de poliție chiar pe șosea.”
România este la coada clasamentului în Europa și la siguranță rutieră. Numai anul trecut au avut loc peste 4.000 de accidente în care și-au pierdut viața aproape 1.500 de oameni.