Pensionarii din România au parte de o nouă veste foarte bună. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a decis să modifice regulile cu privire la cardul de energie. Astfel, cei care vor beneficia de aceste carduri vor avea parte de mai multe avantaje. Citește în continuare ce modificări vor fi implementate în avantajul celor cu venituri mici.
Pe fondul creșterii prețului la energia electrică în țara noastră, Guvernul României a venit în ajutorul celor cu venituri mici prin oferirea unui card de energie. Mai exact, toți cei cu venituri mici și pensionarii care au pensii sub 2.000 de lei vor primi un ajutor în valoare de 1.400 de lei.
Apar noi modificări la acordarea cardului de energie. Cine va beneficia de aceste reglementări
În prezent, ajutorul energetic de 1.400 de lei este acordat în două tranșe de câte 700 de lei fiecare. Potrivit unui proiect de ordonanță aflat în dezbatere publică, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene dorește să extindă tipurile de energie pentru care poate fi folosit acest card.
Momentan, banii de la stat pot fi folosiți pentru energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire. Noile tipuri de energie pe care Ministerul vrea să le includă în această listă sunt butanul, rumegușul, cărbunele, bricheții sau alți combustibili lichizi sau solizi.
Potrivit noii ordonanțe, se clarifică faptul că plățile pentru datoriile la energie nu pot include penalități, daune sau dobânzi de întârziere. Toate acestea intră în sarcina beneficiarului sprijinului. În plus, dacă se dovedește că beneficiarul nu a fost eligibil pentru primirea acestui card energetic, acesta va fi anulat, iar sumele deja cheltuite vor fi suportate de la bugetul de stat.
Ce valabilitate are cardul energetic
Cardul de energie este valabil până la data de 31 decembrie 2023. Plățile pot fi făcute la oficiile poștale până pe 27 decembrie 2023. Prima tranșă trebuie achitată până la 30 iunie 2023. A doua tranșă poate fi utilizată în perioada septembrie 2023 – 27 decembrie 2023.
Beneficiarii acestui card îl pot folosi prin trei metode: la poștaș, la oficiul poștal și pe site-ul Poștei Române.