Amenzile devin tot mai usturătoare pentru românii care locuiesc la curte și nu respectă legile. O reglementare prevăzută în Codul Civil spune clar care este locul unde trebuie să se scurgă apa de pe acoperișul casei. Totodată, și plantarea arborilor poate fi făcută numai cu respectarea unei anumite distanțe.
„Picătura streșinii”, stabilește locul unde trebuie să se scurgă apa
Conform articolului 611 din Codul civil, denumit „Picătura streșinii”, stabilește locul unde trebuie să se scurgă apa de pe acoperișul unei case, atunci când plouă. Mai exact, proprietarul trebuie să se asigure că apele provenite de la ploi nu se scurg pe fondul proprietarului vecin.
În Codul Civil se arată că: „Proprietarul este obligat să își facă streașina casei sale astfel încât apele provenind de la ploi să nu se scurgă pe fondul proprietarului vecin”.
Reguli în construcția caselor
Sunt și articole clare ce prevăd regulile legate de distanța minimă în construcții, distanța minimă pentru arbori sau pentru fereastra de vedere. Dacă nu sunt respectate, proprietarii riscă, la fel, amenzi mari.
„Orice construcţii, lucrări sau plantaţii se pot face de către proprietarul fondului numai cu respectarea unei distanţe minime de 60 de cm faţă de linia de hotar, dacă nu se prevede altfel prin lege sau prin regulamentul de urbanism, astfel încât să nu se aducă atingere drepturilor proprietarului vecin. Orice derogare de la distanţa minimă se poate face prin acordul părţilor exprimat printr-un înscris autentic”, arată articolul 612, denumit „Distanţa minimă în construcţii”.
Cum trebuie plantați arborii
Articolul 613, denumit „Distanţa minimă pentru arbori”, arată că arborii trebuie plantați la o distanță de cel puțin 2 metri cu anumite excepții, dispozițiile legale precizând și ce drepturi are vecinul afectat de nerespectarea dispozițiilor legale.
Astfel că:
„(1) În lipsa unor dispoziții cuprinse în lege, regulamentul de urbanism sau a obiceiului locului, arborii trebuie sădiți la o distanţă de cel puțin 2 metri de linia de hotar, cu excepţia acelora mai mici de 2 metri, a plantaţiilor şi a gardurilor vii.
(2) În caz de nerespectare a distanței, proprietarul vecin este îndreptățit să ceară scoaterea ori, după caz, tăierea, la înălțimea cuvenită, a arborilor, plantaţiilor ori a gardurilor vii, pe cheltuiala proprietarului fondului pe care acestea sunt ridicate.
(3) Proprietarul fondului peste care se întind rădăcinile sau ramurile arborilor aparținând proprietarului vecin are dreptul de a le tăia, precum şi dreptul de a păstra fructele căzute în mod natural pe fondul său”, arată articolul 613.
Muzică tare la bloc, amendă mare
Și cei care stau la bloc sunt vizați de sacțiuni mari. De exemplu, o altă lege aflată în vigoare pentru cei care locuiesc la bloc se referă la volumul muzicii.
În urmă cu câteva zile, oamenii legii au acționat după ce mai mulți oameni dintr-un bloc din București s-au plâns de zgomotele pe care un bărbat le producea în apartamentul său. Acesta a fost obligat de instanță să plătească daune morale de 10.000 de euro vecinilor săi.