Într-un județ din România, pensionarii ar putea beneficia de un ajutor financiar în valoare de 3.000 de lei, însă există anumite criterii ce trebuie să fie respectate. Dosarul trebuie depus la primărie, pentru a intra în posesia voucherului respectiv. Iată ce declarații a făcut președintele Consiliului Județean despre această chestiune!
Există mai multe proiecte ce se află în plină desfășurare în județul Ilfov. Mai cu seamă, una dintre acestea reprezintă chiar un ajutor financiar pentru pensionari, în valoare de 3.000 de lei. În cadrul unui interviu, președintele Consiliului Județean Ilfov a explicat ce au la bază aceste proiecte și cum se vor derula. Oficialul a susținut faptul că investițiile în domeniul sănătății sunt esențiale.
O parte din bani (500 de milioane de euro din PNRR) sunt alocați pentru construirea și deschiderea „unui spital nou, echipat”, în Buftea. De asemenea, există proiectul „Ilfov zâmbește”, menit să îi ajute pe cetățenii care au o pensie mică, la pragul de 1.200 de lei. Sprijinul financiar în valoare de 3.000 de lei poate fi utilizat pentru servicii la stomatolog, iar persoanele care vor să intre în posesia acestui voucher trebuie să își depună dosarele la primărie. În plus, oficialul a spus că „decontarea se va face direct la Consiliul Județean”.
Pe listă se află mai multe proiecte
Pe de altă parte, mai există un program de care cetățenii pot beneficia, și anume transportul gratuit la spital. Totodată, există mai multe proiecte în plan, printre acestea numărându-se și construirea unui centru pentru copiii cu autism.
”Mai avem un program care este unic în România și anume îi ajutăm pe cei care sunt în vârstă, bolnavi și care nu au cu ce să meargă la medic, le oferim transport gratuit. Este destul de dificil pentru ei, am observat acest lucru și atunci avem un număr pe care l-am pus la dispoziție, dumnealor se programează și trimitem o mașină care să îi ia, să îi ducă, în funcție de ce programări au la spital.
Nu am uitat nici copiii. Avem un program în parteneriat cu un ONG, care se ocupă de copiii cu autism. Știm cu toții că toate costurile de tratament sunt foarte mari, mai ales părinții care se confruntă cu asemenea probleme nu știu de unde să o apuce, așa că am făcut un parteneriat cu un ONG, suntem încă la început, vom vedea cum evoluează și suntem dispuși să investim mai mulți bani în acest parteneriat.
Aș dori să vă spun că avem și o asociere cu Consiliul Județean Giurgiu, prin care vrem să construim un centru pentru copiii cu autism. Este un centru integral cu hipoterapie, o terapie asistată de animale. S-a putut observa că este foarte eficientă și de aceea investim în asta. Consiliul Județean Ilfov vine cu o finanțare de 70%, Consiliul Județean Giurgiu cu o finanțare de 30%, locația fiind în județul Giurgiu, în zona de nord. Mai avem câteva proiecte, construim și dispensar în comuna Glina, înființăm o secție nouă de Nefrologie la Spitalul Județean Ilfov”, a mai declarat Hubert Thuma, la Antena 3 CNN.