Un incident foarte grav a avut loc luni dimineață în Strehaia. Se pare că o explozie s-a produs la o fabrică de confecții iar o persoană a murit în urma deflagrației.
La fața locului au ajuns imediat zeci de echipe și mașini de intervenție, pentru a acorda primul ajutor persoanelor rănite și pentru a stinge incendiul.
Conform stiripesurse.ro, deflagraţia s-a produs la unul dintre cazanele fabricii. Potrivit primelor informaţii ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, nu mai sunt alte victime, iar bărbatul care a murit are în jur de 48 de ani.