Emilia Micu, influencer culinar, a devenit virală cu ajutorul rețetei sale de parizer de casă. Fără să se aștepte la impactul pe care îl va avea, Emilia s-a gândit să împărtășească internauților rețeta sa. Femeia a fost apreciată de mulți și a ajuns la peste 15 milioane de vizualizări.
Emila Mincu și-a adus aminte de vremurile apuse ale comunismului și a venit în fața publicului cu o rețetă de parizer. Ea le-a explicat internauților, pas cu pas, ce trebuie să facă, iar rețeta sa a ajuns imediat virală. Se pare că mulți sunt dornici să testeze parizerul de casă și să simtă gustul de altă dată.
Rețeta Emilie Mincu a ajuns virală. A primit peste două milioane de aprecieri și a adunat 15 milioane de vizualizări. Se pare că tinerii și oamenii care nu mai locuiesc în România s-au arătat impresionați de parizerul de casă și chiar au încercat să îl prepare.
„Nu m-am aşteptat nicio secundă să aibă atât succes. Cei mai mult au fost încântaţi cei din afara ţării, unde nu pot să cumpere parizer. Şi mi-au scris mulţi, au fost entuziasmaţi.”, a declarat Emilia Mincu.
„Are milioane şi milioane de vizualizări. Este ceva nou, diferit! Tinerii au auzit doar din familie, parizerul cunoscut de la bunici, părinţi… Cum era parizerul înainte, că avea sau nu avea carne, că avea tot felul de lucruri înăuntru”, spune Ştefan Popescu, expert culinar.
Rețetă parizer de casă
Rețeta Emiliei Mincu pentru parizerul de casă este una cât se poate de simplă. Ai nevoie de doar câteva ingrediente și o sticlă de plastic goală. Pentru a prepara parizerul de casa îți trebuie: un pui de 1,5 kg, doi morcovi, două cepe, sare, piper, suc de sfeclă roșie și două pliculețe de gelatină.
„Am folosit în această reţetă un pui de aproximativ un kilogram şi jumătate. După ce am tramşat puiul, am pus oala sub presiune, am adăugat doi morcovi şi două cepe. Am eliminat toate oasele.”, explică Emilia în clipul ce a devenit viral.
Influencerul spune că după ce totul a fiert, atât legumele, cât și carenea se bagă în blender și se condimentează. Mai apoi, totul se pune într-o sticlă de plastic, pentru a da acea formă rotundă și se lasă la frigider peste noapte.