Statul a decis! Bacșișul de la restaurante va fi trecut pe bonul fiscal și va fi impozitat. Horeca va avea de implementat această prevedere, iar operatorii economici vor fi amendați, dacă încalcă această lege ce a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2023.
Este lege în România! Bacșișul nu va mai trece neobservat și va fi trecut pe bonul fiscal la orice restaurant din România. Toți cei care nu vor respecta această prevedere vor fi amendați cu sume cuprinse între 2.000 și 4.000 de lei.
În acest caz, toți operatorii economici au obligaţia de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal, în care sunt prevăzute secțiuni destinate alegerii de către client, a nivelului bacşişului oferit, între 0% şi 15% din valoarea consumaţiei, susține deputatul PNL, Bogdan Huțucă, în amendamentul său, privind inițiativa legislativă.
„Operatorii economici au obligaţia de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal, în care sunt prevăzute rubrici destinate alegerii de către client, a nivelului bacşişului oferit, între 0% şi 15% din valoarea consumaţiei. Nota de plată trebuie să conţină şi o alta rubrică în care clientul să poată înscrie, suma oferită drept bacşiş, în valoare absolută, dacă acesta optează pentru acest mod de stabilire a valorii bacşişului acordat”.
Bacșișul va putea fi oferit atât prin plata cu cardul, cât și în numerar
Important de menționat este faptul că, există o situație în care operatorii economici nu vor fi obligați să treacă bacșișul pe bonul fiscal, mai exact în cazul în care se va face livrarea de produse la domiciliul clientului.
Mai mult decât atât, Bogdan Huțucă susține că bacșișul va putea fi plătit atât cu cardul, cât și cash, iar dacă vorbim despre situația în care un client reprezintă o entitate juridică, bacșișul pe care îl oferă poate fi înregistrat drept o cheltuială de protocol, deductibilă.
„În ultimii ani s-a extins plata cu cardul în detrimentul plăţii în numerar. Tocmai de aceea, oferim posibilitatea ca bacşişul să fie plătit de clienţi şi atunci când plătesc cu cardul şi atunci când plătesc în numerar. Dacă clientul este o entitate juridică, atunci el poate înregistra bacşişul ca şi cheltuială de protocol, deductibila in limitele prevăzute de Codul fiscal pentru cheltuielile de acest tip”, a declarat Bogdan Huțucă, relatează hotnews.
Veniturile obținute de pe urma bacșișului vor fi distribuite angajaților, în funcție de regulamentul intern al entităților, susține Bogdan Huțucă. „Operatorii economici stabilesc printr-un regulament intern, procedura şi modalitatea de distribuire către salariaţi, a sumelor provenite din încasarea bacşişului”, a mai completat acesta.