Scumpirile din ultima perioadă îi sperie din ce în ce mai tare pe români, iar prețurile par că au luat-o razna. Este și cazul tarifelor pentru serviciile de taxi, care au crescut și ele semnificativ.
Taximetriștii și autoritățile locale dau vina pe creșterea tarifelor la carburanți. La Iași, Consiliul Local a discutat o propunere privind majorarea tarifelor pentru serviciile de taxi.
Astfel, conform proiectului de hotărâre, au fost stabilite două tarife maximale: pe timp de zi – 5 lei/km, pe timp de noapte – 7,5 lei/km. Asta nu înseamnă că operatorii vor practica prețurile cele mai mari. De asemenea, acestea conțin TVA, notează BZI
Pe parcursul anilor 2009-2022, tarifele de distanță folosite de transportatorii de persoane în regim de taxi au evoluat în jurul valorilor de 1,60 – 1,70 lei/km, în anii 2009-2010, 1,80 – 2,00 lei/km, iar între anii 2011-2013, 2,00 – 2,20 lei/km. În anii 2021-2022, tariful a oscilat între 2,90–3,20 lei/km.
„Stabilirea tarifelor de distanță maximale la serviciile de transport local de persoane în regim de taxi se determină avându-se în vedere următoarele cheltuieli: cheltuielile cu combustibilii și lubrifianții, avându-se în vedere prețurile de achiziție în vigoare și consumurile normate standard, cheltuielile cu amortizarea, respectându-se reglementările legale în vigoare, cheltuielile cu întreținerea și repararea pieselor de schimb, a anvelopelor, a acumulatorilor, precum și alte cheltuieli, avându-se în vedere cele mai mici costuri de contractare a serviciilor și prețurile de achiziție, cheltuielile cu munca vie, în funcție de legislația în vigoare, corelată cu principiul eficienței economice. Cheltuielile cu impozitele, asigurările și alte taxe se determină potrivit prevederilor legale în vigoare”, se arată în proiectul de hotărâre.
INS: Rata inflației a ajuns în octombrie la 15,3%. Zahărul, uleiul și gazele naturale, în topul scumpirilor
Rata anuală a inflației a ajuns în luna octombrie la 15,3% față de luna similară a anului trecut, informează Institutul Național de Statistică (INS).
Cel puțin pe hârtie, inflația este în scădere, în contextul în care, în septembrie, aceasta era de 15,9%, însă prețurile de consum au crescut cu 1,3% în octombrie față de septembrie 2022.
Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2021 – octombrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2020 – octombrie 2021) este 12,4%, arată datele INS.
Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2021 – octombrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2020 – octombrie 2021) este 12,4%, arată datele INS.
Rata anuală a inflaţiei a coborât la 15,32% în luna octombrie a acestui an, de la 15,88% în septembrie, în condiţiile în care preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 20,58%, cele ale mărfurilor nealimentare au fost mai mari cu 14,37%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 8,31%, potrivit datelor făcute publice de către Institutul Național de Statistică.