Metoda „Bună ziua” este ultima găselniță a infractorilor români specializați pe furturi din locuințe. Un pensionar din Cluj a căzut victimă hoților care operează cu această metodă, bătrânul rămânând fără 7500 de lei, bani strânși pentru vremuri grele.
Cazul a intrat în atenția polițiștilor, care, după ce au observat metoda, și-au dat seama că au de-a face cu o nouă schemă de operare a hoților.
„Bună ziua” ți-am dat, belea mi-am căpătat!
În esență, metoda „Bună ziua” constă în abordarea sub diferite pretexte a unui proprietar/locatar găsit acasă, la adresa de domiciliu, scrie botosaneanul.ro. Într-o clipă de neatenție a victimei, hoțul reușește să fure bani sau bunuri de valoare din casă și apoi se face nevăzut.
Oamenii legii din Gherla l-au reținut pentru 24 de ore pe un bărbat în vârstă de 55 de ani din județul Botoșani care opera pe raza județului Cluj în acest mod. Individul este acum cercetat pentru comiterea infracțiunii de furt, el fiind bănuit că a sustrat suma de 7.500 de lei dintr-o casă din comuna Iclod.
În data de 16 noiembrie, în jurul orelor 13:00, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Gherla au fost sesizați cu privire la faptul că în aceeași zi, cu vreo două ceasuri mai devreme, un bărbat ar fi folosit metoda „Bună ziua” pentru a-l jefui pe un bătrân din localitatea Iclod. Pensionarul a rămas fără 7500 de lei, bani ce i-au fost furați din locuință. Cercetările demarate cu rapiditate au dus imediat la rezultatele așteptate, astfel că presupusul hoț a fost prins în timp ce căuta noi victime în municipiul Cluj-Napoca.
Odată cu reținerea bărbatului din Botoșani a fost recuperată și o mare parte din suma furată de la bătrân, aproximativ 5.500 de lei. Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Gherla, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. Bărbatul de 55 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și închis într-un centru de reținere și arestare preventivă.