Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a transmis recent faptul că se pregătește un act normativ pentru românii care vor să-și monteze panouri fotovoltaice. Decizia a fost luată miercurea aceasta și vizează deblocarea și punerea în funcție a instalațiilor. Anunțul vine în contextul în care au fost depuse multe petiții către oficiali.
În data de 19 octombrie 2022, ANRE a emis un comunicat de presă prin intermediul căruia anunță noi prevederi. Vizați sunt cetățenii care vor să-și monteze panouri fotovoltaice. Potrivit anunțului, începe procesul de deblocare al produselor electrice regenerabile, cu până la 400 de kW consum.
„Având în vedere numărul mare de petiţii depuse la ANRE privind racordarea prosumatorilor la reţeaua de distribuţie a energiei electrice, Comitetul de reglementare a aprobat, în şedinţa din data de 19.10.2022, un act normativ privind modificarea şi completarea unor ordine, ale cărui prevederi vin în sprijinul viitorilor utilizatori ai reţelelor electrice.
Noile prevederi ajută la deblocarea punerii în funcţiune a instalaţiilor realizate de prosumatori şi implicit la deblocarea valorificării energiei produse din surse regenerabile în centrale electrice cu puteri de până la 400 kW pe loc de consum şi livrate în reţeaua electrică”, anunţă ANRE.
Ce se întâmplă cu românii care vor să-și monteze panouri fotovoltaice
Conform anunțului oficial făcut de ANRE, românii care optează pentru panouri fotovoltaice ar primi un termen de încă șase luni pentru a depune cererea de autorizație de construcție. Acest anunț vine în contextul în care au fost multe plângeri pentru prelungirea perioadei.
„Impactul asupra operatorilor economici din categoria producătorilor de energie electrică este unul pozitiv, în sensul că prin prevederile actului normativ se stabilesc măsuri care evită blocarea procesului de racordare, prin acordarea prelungirii cu 6 luni a termenelor pentru prezentarea autorizaţiei de construire a capacităţilor de producere pentru care procesul de racordare este demarat şi utilizatorii deţin avize tehnice de racordare emise înainte de intrara în vigoare a actelor normative care stabilesc termenele respective”, arată ANRE.