Licitația pentru metroul din Cluj-Napoca a fost suspendată, după consultările ce au avut loc între Primăria Cluj-Napoca și Ministerului Transporturilor.
Primăria Cluj-Napoca a decis suspendarea procedurii de achiziție cu privire la magistrala I de Metrou Cluj.
„ De ce am decis suspendarea procedurii în vederea actualizării prețului de licitație? În ultimele 4 zile am primit 3 scrisori de informare de la firme interesate de realizarea Metroului de la Cluj și care ne-au precizat că nu se pot încadra cu oferta în valoarea estimată.
Precizăm faptul că aceste firme au realizat multiple lucrări de metrou în capitale și orașe ale Uniunii Europene. Pentru a nu anula licitația, care ar fi presupus cel puțin 6 luni de amânare a proiectului, am decis utilizarea procedurii de actualizare a indicatorilor tehnico-economici, cu sprijinul Ministerului Transporturilor și al Guvernului României. Procedura de achiziție va fi continuată imediat după actualizarea, prin hotărâre de Guvern, a indicatorilor tehnico-economici.
De ce am decis acum actualizarea indicatorilor tehnico-economici? Am decis astăzi întrucât doar acum am primit sesizări oficiale de la mari concerne interesate de realizarea Metroului că nu pot depune oferte în valoarea estimată. Soluția stabilită asigură continuarea proiectului în cadrul P.N.R.R”, este prima reacție a reprezentanților Primăriei Cluj.
În urmă cu doar câteva luni, Emil Boc a anunțat că există 15 companii care s-au aratat interesate de proiectarea și execuția metroului din Cluj.
Lucrările pentru metroul din Cluj ar urma să coste aproape 10,113 miliarde lei.