Dacă ai rămas în pană de idei referitor la activitățile potrivite pentru copilul tău mai mare de 3 ani, înseamnă că te vei bucura să citești recomandările din acest articol.
Trebuie să știi că după vârsta de 3 ani, copiii sunt mult mai activi din punct de vedere social, fiind dornici să își extindă grupul de prieteni. Este momentul în care concepte precum „al meu”/„al tău” încep să aibă semnificație, astfel încât cooperarea este mult mai ușoară, iar jocul devine cursiv, fără certuri sau alte discuții.
Prin ce se caracterizează vârsta de 3 ani
Din punct de vedere al abilităților cognitive, cel mai probabil, copilul tău a început să facă diverse activități la grădiniță, astfel încât jocurile cu litere, cifre, sunete sau cuvinte vor deschide drumul spre alfabetizare. Sunt momente atractive pentru cei mici fiindcă vor ajuta la alungarea plictiselii și îi vor provoca să devină mai inteligenți.
O altă variantă la îndemână sunt activitățile art&craft, pentru care ai nevoie de doar câteva materiale din casă și rechizite de bază. În plus, jucăriile de sortare de la Krista vor completa întreaga gamă de materiale educative pe care te poți baza pentru un timp de calitate pentru copilul tău.
De asemenea, vârsta de 3 ani este perioada prietenilor imaginari, așa că sunt încurajate activitățile care susțin dezvoltarea creativității. Și exercițiile fizice sunt destul de apreciate, mai ales că energia lor este la nivel maxim. Copilul tău adoră să alerge, să meargă cu bicicleta, să se urce în copaci ori să se joace des cu mingea.
Cele mai apreciate activități pentru copiii de peste 3 ani
1.Plimbarea animalelor de companie
Copiii care cresc alături de animale de companie au oportunitatea de a dezvolta abilități unice printre care responsabilitatea și empatia. În același timp, vor petrece clipe de neuitat alături de prietenul lor blănos, pe care îl pot plimba zilnic, îmbinând astfel plăcutul cu utilul. Dacă nu aveți un animal de companie, puteți vorbi cu un vecin care este dispus să vă împrumute unul, cel puțin o dată pe săptămână, pentru o plimbare agreabilă.
2.Lectura
Cărțile se numără printre cei mai buni prieteni ai copiilor. Vor petrece împreună clipe memorabile, iar aventurile despre care vor citi cei mici reprezintă informații și cunoștințe vitale pentru cultura lor generală. Atunci când citesc, timpul trece mai repede, iar imaginația se dezvoltă în cel mai frumos mod. Alege-le cărți cu desene colorate, cu personaje fascinante și aventuri incredibile.
3.Plimbarea oului în lingură
Este o activitate frumoasă și interesantă, care stimulează atât echilibrul cât și coordonarea mână ochi. În plus, poate fi jucat în echipă, astfel încât distracția va fi la cote maxime. Tot ce trebuie să facă juniorii este să țină în mână o lingură în care trebuie să ducă un ou. Dacă veți juca în interior, puteți folosi ouă fierte, iar în exterior, pentru mai mult amuzament, folosiți ouă crude.
4.Volei cu baloane cu aer
Este o activitate care poate fi realizată individual sau într-un grup de prieteni. Aveți nevoie de baloane colorate, pe care să le umflați, iar cei mici vor trebui să joace singuri volei, astfel încât să țină cât mai mult balonul în aer. Toți copiii încep în același timp, la semnalul tău, iar cine va reuși să țină balonul cel mai mult în aer va câștiga probă.
5.Gătiți împreună
Pregătirea mesei este una dintre cele mai amuzante activități pe care le puteți face împreună. Toate ingredientele trebuie separate, cântărite, numărate, amestecate și puse la cuptor. Puteți alege dintre rețetele favorite, indiferent că este vorba despre prăjituri sau chifteluțe marinate. Aluaturile sunt o alegere bună, deoarece frământarea și modelarea seamănă cu jocul cu plastilina.
Indiferent dacă este vorba despre timp în familie ori o petrecere alături de prieteni, activitățile de mai sus te vor ajuta să îl ții pe copilul tău ocupat, într-un mod atractiv. Stabiliți împreună programul pentru cel puțin o zi înainte, astfel încât să puteți profita la maxim de timpul liber.