Iată câte proprietăți deține Prințul Charles în România și cum arată acestea! Moştenitorul coroanei britanice este prezent, aproape în fiecare an în ţara noastră, iar în Marea Britanie, Familia Regală a României participă anual la vizite publice sau oficiale.
Prinţul Charles a apreciat ținutul Transilvaniei, pentru frumusețile ei, încă din 1998, când a efectuat prima vizită în România, dar interesul lui pentru tradiţiile şi arhitectura rurală de la noi durează din 1977.
„Poate oamenii nu văd asta, dar România este o țară minunată”, a precizat prințul Charles în documentarul Wild Carpathia.
Fiind un mare iubitor al tradițiilor românești și al frumuseții Transilvaniei, Prințul Charles și-a achiziționat de-a lungul timpului mai multe proprietăți în țara noastră.
Câte proprietăți are Printul Charles în România?
Începând cu anul 1998, Prințul Charles a revenit frecvent aici şi se spune că ar deţine 10 proprietăţi în România, achiziţionate prin Fundaţia „Mihai Eminescu Trust”, pe care o patronează. Este vorba despre patru case în satul Valea Zălanului din Covasna, Conacul Apafi din localitatea Mălâncrav, judeţul Sibiu, deja celebra locuinţă din Viscri, judeţul Braşov, şi încă patru case în satul Breb din Maramureş.
Prinţul Charles mai deține și o fundaţie care este dedicată menţinerii moştenirii culturale şi a reanimării satelor din Maramureş şi Transilvania.
Prima proprietate în România a cumpărat-o în 2003 este una dintre casele din satul Breb, veche de câteva sute de ani, pe care a restaurat-o. Tot l-a Breb și-a mai adus încă trei case de lemn pe care le-a cumpărat din zonă și le-a strămutat în satul maramureșan, devenit celebru în Marea Britanie. Prințul a încercat să păstreze autenticitatea acestor locuințe. Toate casele pe care le-a reabilitat au fost făcute cu materiale tradiționale.
Prințul Charles și-a propus pună în valoare peisajul cultural şi natural din localităţile cu biserici fortificate din Transilvania, prin intermediul Fundației Mihai Eminescu Trust, care a fost înființată în anul 2000. “Mihai Eminescu Trust se dedică păstrării moștenirii locale și reînsuflețirii satelor și comunelor din Transilvania și Maramureș, două dintre cele mai autentice zone din Europa. În anul 2000 a fost fondată̆ filiala românească a Mihai Eminescu Trust, patronată de ASR Prințul de Wales, care coordonează̆ proiectele de conservare a patrimoniului și revitalizare a satelor din Transilvania. Patronajul ASR a durat 13 ani, între anii 2000 și 2013”, scrie pe site-ul fundației, potrivit life.ro.
O altă proprietate cunoscută, pe care o deține Prințul Charles în România, se află în satul transilvănean Viscri, ajuns faimos în toată Europa datorită Prințului. Zona a căpătat un potențial turistic fantastic, mai ales după apariția, în 2011, a documentarului Wild Carpathia, în care Prințul Charles este un adevărat ambasador al României.
“Pășunile de aici sunt de-a dreptul unice la nivel european și mondial. N-am mai văzut ceva asemănător, n-a mai rămas așa ceva nicăieri. Sunt o bijuterie din coroana României. Poate oamenii nu văd asta, dar România este o țară minunată”, a menționat prințul Charles în documentarul Wild Carpathia.
Moștenitorul Coroanei Britanice vine des în țara noastră
Prinţul Charles al Marii Britanii a făcut o vizită în România și anul acesta, mai exact pe 25 mai, la Palatul Elisabeta, unde a fost primit de către Custodele Coroanei Române, Margareta, şi Principele Radu.
Prinţul de Wales a vizitat Palatul Elisabeta și în anii 2011, 2016, 2017 şi 2018. Moştenitorul coroanei britanice este prezent, din 1998 încoace, vizitează în fiecare an ţara noastră, iar în Marea Britanie Familia Regală a României participă anual la vizite publice sau oficiale.