Copiii sărmani primesc 500 de lei pentru a fi convinși să nu abandoneze școala. Părinții lor sunt obligați să facă doar achiziții pentru cei mici.
Ministrul Muncii a oferit detalii despre acordarea voucherelor de 500 de lei pentru preșcolari și familiile cu venituri mici.
Banii vor ajunge în posesia celor vizați începând cu luna iunie.
Voucherele vor avea rolul de a preveni abandonul școlar
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile oferă voucherele, în primul rând, pentru a preveni abandonul școlar. Voucherele, care vor fi pe card, au ajuns deja la inspectoratele școlare și urmează să fie distribuite celor aflați în nevoie.
“ Acele vouchere în valoare de 500 de lei pentru preşcolari şi familiile defavorizate au fost deja rezolvate la sfârşitul lunii aprilie. Ne dorim să le implementăm pentru a preveni abandonul şcolar. Sunt tichete emise, de tip card, pe suport electronic pentru sprijinul educaţional. Au fost deja împărţite aceste tichete prin inspectoratele şcolare care le vor către şcoli, grădiniţe şi vor fi înmânate familiilor, elevilor ”, a spus Marius Budăi, la România TV.
Oamenii vor putea cumpăra cu acești bani caiete, stilouri, articole pentru pictură, ghiozdane și alte instrumente necesare pentru activitatea școlară, precum și articole de vestimentatie.
Ce vor conține pachetele de ajutoare alimentare
Totodată, Marius Budăi a anunțat că vor fi distribuite pachete de ajutoare pentru familiile defavorizate, care constă în făină de grâu, mălai, paste făinoase, ulei, conserve de carne, gemuri. Aceste pachete vor ajunge la aproximativ 1,2 milioane de cetățeni.
Există însă categorii defavorizate lăsate cu buzunarele goale: e vorba de persoanele vulnerabile, care ar fi trebuit să primească vouchere în valoare de 50 de euro. Măsura a fost amânată pentru lunile de vară.