Grecia condamnă atrocitățile care au avut loc la Bucha, Ucraina, unde mai multe cadavre ale civililor au fost găsite pe stradă.
Armata rusă este condamnată pentru atrocitățile care au avut loc la Bucha, Ucraina, unde au fost descoperite pe străzi mai multe cadavre ale civililor după ce forțele ruse s-au retras.
Ministerul grec al Afacerilor Externe a descris scenele care înfățișau trupurile civililor împrăștiate pe străzi și spune că acestea sunt „crime oribile comise în timpul retragerii forţelor de ocupaţie ruse, împotriva civililor ucraineni neînarmaţi”, potrivit unui comunicat al instituţiei.
Ministerul grec al Afacerilor Externe a descris scenele care înfăţişau cadavrele civililor împrăştiate pe străzile Bucei drept „crime oribile comise în timpul retragerii forţelor de ocupaţie ruse, împotriva civililor ucraineni neînarmaţi”, potrivit unui comunicat al instituţiei. „Cei responsabili pentru aceste crime trebuie traşi la răspundere. Solicităm cercetarea imediată a crimelor şi pedepsirea celor responsabili”, se mai arată în comunicat.
Totodată, ministrul grec de Externe Nikos Dendias a anunțat că etnicii greci din Ucraina vor fi evacuați prin Odesa.
Armata rusă a început să își abandoneze pozițiile din jurul Kievului
„Funcţionarea Consulatului va facilita distribuirea ajutorului umanitar” pentru „întreaga populaţie a oraşului”, a spus el reporterilor, potrivit Ministerului Afacerilor Externe.
Începând de joi, armata rusă și-a abandonat treptat pozițiile din jurul Kievului. Regiunea a fost chiar „eliberată” în totalitate, a afirmat sâmbătă seara guvernul ucrainean. Dar ceea ce ar fi putut fi o veste bună s-a transformat într-un coșmar, când autoritățile locale și observatorii internaționali au descoperit noi atrocități în această regiune din nord-estul Ucrainei.